Azi am mai bagat o tura de Impro (cum se zice pe scurt) si a fost mult mai intens decat datile trecute.

Am inceput asa subtire cu un blitz in care am si uitat ce-am facut, doar ca eram in genunchi pe scena si obosisem :)

Dupa aia am facut o combinatie de papusari in care de data asta am fost si eu papusar si am bagat o mica sceneta cu imprumutul la banca intre o tanti la ghiseu si un nene de vroia sa-si duca bunica in vama. Asta e foarte tricky asa ca trebuie sa te sincronizezi cu ala de vorbeste pentru ca el te poate ajuta pe tine si tu il poti ajuta pe el, dar ideea e sa-l incurci intr-un mod constructiv. Aici trebuie exersat mult cu partenerii de scena sau sa ii cunosti extrem de bine.

Am trecut dupa aia la improvizatie cu tema data si eu am zis sa fiu actorul de incepe si am primit ca tema “pana de curent la vama”. Am inceput bine, s-a terminat brusc ca nu ne-am sincronizat toti de pe scena, adica vreo 4, sa ducem scenta intr-o directie clara si definita.

A doua sceneta eu era papusa si titlul primit din public a fost “prima zi de ingrijitor la zoo” in care eu eram ala nou si un alt coleg de scena ingrijitorul cu experienta. A fost okish, ne-am sincronizat un pic dar nu prea bine, am bagat io o cioaca pe care omul a intors-o ok si dupa aia am continuat pe stilul lui, probabi daca nu se oprea sceneta ajungeam undeva cu conflictul in ea.

Ca si noutate pe ziua de azi, am facut un exercitiu care se cheama “scriitorul” in care cineva e pe post de scriitor si nareaza o povestire inventata pe loc cu titlu dat din public. Prima poveste a fost ceva cu capre pitice. Si era vorba despre un cioban care traia undeva in oltenia (unde altundeva) si avea niste capre pitice. Si la ciobanul asta pe care-l chema Milica, vine doctorul veterinar Vasile. Si Milica pupa asa frumos o capra cand ajunge Vasile la el, Vasile se uita la Milica, au o conversatie scurta, dupa care Vasile dupa ce vede caprele pitice se roaga la divinitate si zice ca stia el ca nu era nebun, Milica vazandu-l ii da o capra cadou. Cumva celelalte capre o iau la alergat imprejurul celor doi si ridica un nor de praf foarte mare. Si dupa ce nu mai alearga caprele si norul de praf se lasa, Vasile isi aduce aminte ca de fapt el venise sa-l aduca pe Milica acasa, care era fratele lui disparut de 11 ani. Eu l-am interpretat pe Vasile in poveste.

A doua poveste am incercat-o eu cu titlul din public “inaugurarea primariei din gaesti”. Am inceput cu o primarie foarte ecologica construita la marginea orasului, cu primarul care era cap de coloana cu alaiul de invitati pentru inaugurare. Si o reporterita care avea intrebari, insa primarul era un om de putine cuvinte si nu prea vorbea si s-a cam oprit brusc povestea ca nu am gandit io ce spuneam chiar pana la capat si nu aveam un conflict in poveste, un ceva de care sa ne legam. pentru din astea trebuie sa mai exersez :(

A treia poveste s-a numit “Cofetaria cu fantome” si actiunea avea loc in faimosul oras fantoma din Romania, numit Zalau. Oras in care Maria s-a gandit sa-si deschida o cofetarie dupa studii intense de piata si mai ales prin prisma faptului ca de cand era mica ii placeau prajiturile. Spatiul trebuind amenajat, Maria l-a chemat pe Vasile sa faca treaba. Vasile era varul Mariei care se pare ca o si placea, asa ca dupa ce a ajuns acolo la cofetarie sa vada ce treaba avea de facut, a luat-o de mana si a inceput sa-si caute ciocanul. Avea tot ce-i trebuia in trusa de scule, mai putin ciocanul pe care nu stia pe unde l-a pus prin cofetarie. Intre timp, o fantoma ca un abur alb le tot dadea tarcoale. Si i-a speriat, zicandu-le ca n-o sa-i lase sa-si deschida cofetarie. Maria prinse curaj si pocni fantoma, Vasile vazand asta si el fiind barbatul din poveste pocni si el fantoma. Fantoma era la pamant. Si povestea s-a terminat. Si ne-a lasat in suspans pentru ca in tavanul cofetariei era o gaura si nu stia nimeni cum a ajuns acolo. Si nici nu am aflat unde era ciocanul lui Vasile.

A patra poveste s-a numit “expeditie pe marte” si avea loc intr-un timp nedefinit cand oamenii ajungeau pe Marte printr-un teleportor. Si in camera teleportorului, pe langa scarile lui din lemn, mecanicul intreprinderii se plimba nervos cu o cheie de 5 intr-o mana, cu un ciocan in ailalta si la subrat cu niste planuri. S-a uitat el la trepte si s-a apucat sa le desfaca. Si dupa aia a scapat planurile intr-o balta de ulei pe care tot el o facuse cu o seara inainte. Langa el apare femeia de serviciu care se pare ca umbla dezbracata prin uzina pentru ca fiind singura femeie de acolo nu mai erau altele care sa o barfeasca despre cum arata. Si se uita mecanicul la ea, ea la mecanic, schimba niste vorbe (pe care le-am uitat) si se urca amandoi in teleportor, apasa pe buton si ajung pe Marte. Acolo se mira ca teleportorul chiar a mers si ies afara. In timp ce se minunau ei de Marte, apare o creatura pitica care-i intreaba ce sunt, ei raspund ca oameni si cand sa zica si creatura pitica ce este, apare seful sau imparatul creaturilor pitici care ii taie picioarele creaturii pitice. Femeia de serviciu il intreaba de ce a facut asta si el raspunde ca era prea inalta. Capetenia se mai gandeste un pic si baga cutitul in creatura mica si o ucide. Mecanicul se apuca si sparge teleportorul cu un ciocan foarte greu pe care il avea intr-o chestie de o tinea in spate. Sar scantei din teleportor si lovesc si pe seful creaturilor mici care cade la pamant. Femeia de serviciu ii ia hainele creaturii mici ucise de capetenie si se imbraca cu ele. Povestea se termina un pic brusc ca se pare ca era prea psihedelica pentru nenea instructorul.

Azi avusei ceva mai mult umor in mine si mearsa mai bine. Asta si Breezer-ul dat peste cap inainte de intrat la curs :))

Saptamana viitoare se pare ca o sa cantam. Dar pana atunci, joi avem atelier cu public. Pentru ca nu este suficient sa radem singuri de noi, sa vina si altii sa rada de noi.

(later edit) Chestii invatate de la nenea instructor pana acum (am uitat datile trecute sa scriu):

• Este foarte important sa iti cunosti partenerii de scena, sa stii ce chestii le plac, ce chestii nu le plac si tot asa. Pentru ca altfel fiecare o sa aiba in cap cate o idee diferie despre cum ar trebui sa se incheie sceneta.
• Inainte sa urci pe scena trebuie sa vezi ce ai in buzunar. Adica in functie de personajul interpretat trebuie sa iti pui intrebari de genul: cum am ajuns acolo? o sa fac ceva ce-mi place? am alte motive? ma doare ceva? si intrebarile pot continua, insa ideea de baza e ca pentru fiecare personaj daca iti raspunzi la vreo 5-10 din astea ai o plaforma de plecare mult mai buna si te poti ancora mult mai bine in act.
• Expozitiune, conflict, momentul culminant, rezolvarea conflictului, incheiere. Se poate abera cu succes la astea, insa important este sa trecem prin ele intr-un timp relativ scurt, ca de aia se cheama improvizatie si nu piesa de teatru.
• Este foarte importanta plasarea in saptiu si timp a scenetei, sa stie si publicul ce dracu’ incercam sa facem ca sa aiba dupa aia motiv sa rada. (eu am problema asta ca la mine in cap stiu exact unde sunt, da uit sa le zic si la altii)

Probabil mai sunt chestii pe care le-am uitat, dar le-am uitat, daca imi aduc aminte o sa le mentionez si pe alea.