sau cum am fost eu in Iran :)

Pentru ca m-a mancat in cur sa vreau de lucru in UAE, a trebuit sa fac un mic popas in Iran.

Ca sa-ti iei viza de rezidenta, trebuie sa aplici pentru ea si dupa aia sa parasesti tara si dupa ce o primesti, sa revii in tara si sa o iei de la aeroport. Da, asa e, nu stiu de ce, da asta e. Si iar scan de ochi si stampula in pasaport.

Acu, cand te trezesti ca tre sa primesti repede viza de rezidenta, tre sa te duci repde intr-o tara unde n-ai nevoie de viza si sa revii dupa 1-2-3 zile dupa caz. Si cum zboruri spre Romania n-au fost de gasit de pe o zi pe alta, singura varianta unde iti iei bilet de avion de parca ti-ai lua la autobuz a fost Kish in Iran, care fiind zona libera nu-ti cer viza.

Si uite asa, ma duc io in Iran. La aeroport ne-am dus mai devreme (ne-am ca sunt io si cu doi bulgari in afacerea asta) ca poate prindem locuri la un zbor pe zi si nu la 10 noaptea. Ca e ca la autobuz, daca mai sunt locuri intri si la un zbor mai devreme fara prea multe comentarii.

Eh, am avut noroc si au mai ramas ceva locuri libere si ne-am urcat si noi in avion. Dupa deparcare/degarare au pornit motoarele avionului, s-au miscat putin si brusc nexam motoare, lumini si toate cele. Dupa cateva incercari care au durat vreo zece minute au pornit iar motoarele si ne-am pregatit de decolare.

Instructiunile de siguranta au constant in: daca dam cu curul de apa, puneti-va vesta de salvare, trageti tare de manere si daca nu se umfla, dati repede falci s-o umflati manual. Vesta pe care scria ‘Property of Alitalia’. Avionul era un MD-82/83.

In fine, am zburat cu bucile stranse 30 de minute cate e calatoria, am aterizat cu bine. n-a trebuit sa innot.

Stweardesele n-au schitat nici un zambet, un steward in schimb zambea cu gura pana la urechi in timpul demonstratiei de safety.

In avion era un gigi pe care l-am gasit inavion si care a ramas acolo si dupa aterizare, si se uita asa la fiecare pasager. Si nu era nici parte a echipajului si nici pasager.

In aeroport, la intrare dupa ce am coborat din autobuz femeile au fost trase de o parte si li s-a dat uniforma obligatorie de purtat pe insula: un mantou relativ larg si o esarfa de pus pe cap. Care in mod obligatoriu trebuiau purtate conform legii islamice.

Obligatoriu am luat un autobuz pana la un hotel al linieie aeriene, desi aveam rezervare la altul. S-a oprit autobuzul, a intrat unul si a inceput sa tipe ca dati pasapoartele, ca nu conteaza de ce, ca dati-le si ca vedeti voi la hotel. S-a lamurit relativ repede ca stam la alt hotel si ne-a lasat in pace.

La hotel confirmat rezervare, dat pasapoartele, dat cu subsemnatul si dusi in camera.

Hotel de 5*. In 1970 poate, ca acu la mai mult de 3* cu indulgenta nu se califica.

Program strict de restaurant: cina de la 20 la 23, mic dejun de la 7 la 10 si pranz de la 12 la 3. in rest ghinion, doar room service si ceva fast food la bar. Si se deschidea la ore fixe, nu puteai sa vii mai devreme cu 5 minute ca erai susuit afara.

Totul pe langa hotel arata cam cum aratau statiunile de la mare din Romania in pozele din 80. Beton la greu, usi de lemn nereparate cu anii. Plus o combinatie dubioasa intre tehnolgia moderna, ca lifturile erau noi si sistemul de intrat in camere.

Au doua tipuri de bani: rialul care este moneda normala si o chestie numita toman care inseamna 10 riali. si preturile sunt exprimate in tomani dar platite de fapt in riali. sau AED ca le place rau de tot dirhamul. un dirham inseamna 100.000 de riali la cursul de schimb de pe strada.

Preturile sunt destul de mici. La hotel in bar un ceai costa 2 lei, o inghetata super mare (un castron mai bine zis) costa vreo 12-14 lei, o cafea vreo 3-4 lei. astea preturi transformate din dirhami in ron (~ 1RON = 1.1AED).

3 oameni cu 130 de dolari am mancat ca spartii 2 zile si au mai ramas bani. Taxiurile in schimb sunt scumpe.

Ce mi-a dat fiori e modul lor de a vorbi cu tine: vine si iti pun asa mana “prieteneste” pe spate si iti zic cu un accent gros de orient mijlociu: “My friend, what do you want to order?” sau “My friend, what can I do for you?”

Cand intrebau asta aveam in minte doar fazele alea din “The Dictator” cand pe la spate le arata la soldati sa ia gatul la toti aia cu care era prietenos. Way too creepy.

Insula pustie, inca au alimentare in care gasesti tot felul de chestii, dar nu prea multe.

Prima noapte n-am prea dormit, insa am recuperat dimineata ceva.

Partea buna e ca am avut internet si am incins telefonul. Ca nu mi-am luat laptop cu mine ca mi-a fost frica ca raman fara el, doar nu’s cunoscuti pentru libertate. AU mers cateva site-uri romanesti si cam atat. Si WhatsApp, ca daca nici ala nu mergea eram izolat de tot de lume.

Cea mai spooky chestie a fost cand m-am plimbat un pic pe plaja si era o familie acolo: barbatul doar in slipi se balacea nevoie mare, nevasta’sa imbracata toata din cap pana in picioare cu batic/esarfa pe cap se balacea si ea putin. E al dracu de nasol sa fii femeie acolo, ca drepturile tind spre zero.

Magic happened si Duminica au iesit vizele, au fost depuse si am primit verde sa ne intoarcem in Dubai. Mi se parea dubios cum e in Dubai, da dupa ce am vazut Iranul, mi-a trecut :)

Asa ca luni dimineata sculat cu noaptea in cap sa prind un avion cat mai devreme si dus la aeroport. Acolo nu puteau verifica ca avem viza OK, asa ca inapoi in centru la biroul central.

Vizele le aveam sub forma de poze facute cu telefonul si trimise pe WhatsApp. Ghinion, ca trebuie tiparite. Asa ca du-te si cauta copy shop deschis la 8 dimineata. Dupa vreo jumate de ora de engrish si invatit ca niste coaie intr-o caldare, m-am dus inapoi la tanti de la Kish Airlines si hai cu miloaga sa ne lase sa le tiparim acolo.

Facuta fata de mata plouata, au acceptat sa le tipareasca acolo. Da sa li le dam pe mail. Sunat contactul din Dubai, dat mail, tiparit visa si ghinion: in afara de poza nu se intelegea nimic clar. si drept urmare nu era bine si nu ne semnau biletele de avion.

PANIC!

Sunat inapoi, cerut rezolutie mai buna, nu se poate ca deja vizele sunt la aeroport. Tanti de la ghiseu: tre sa se vada, altfel nexam bilet.

PANIC!

Sunat contact si vine cu ideea salvatoare: are pe cineva in birou care vorbeste Farsi si i-am dat sa vorbeasca cu tanti aia. S-au inteles, au zis ca e OK si ne-au semnat biletele. Si puteam sa plecam.

La aeroport am ratat avionul la mustata. Asa ca 6 ore jumate am frecat-o acolo. Dar am frecat-o cu bucurie ca era OK cu biletul si nu mai existau probleme.

Cat timp stateam acolo la coada cu fata de mata plouata, unul din bulgari era sarcastic. In engleza, cu voce tare. Radea de motto-ul liniei aeriene: We care about you. Ca haha, ca hihi, ca ca ne lasa acolo. Imi venea sa-l pocnesc acolo. Ocazie cu care i-am zis ca in curand o sa-l pocnesc daca mai face tampenii si daca din cauza lui nu plec ca simte nevoia sa fie glumet. Asa ca acu ii numar bile negre si cand ajunge la un numar oarecare o sa-l pocnesc.

To be honest, o tanti mi-a oferit ceai, dar am refuzat politicos, ca dupa aia trebuia sa caut si baie si nu prea avem chef sa caut un tufis.

Ras, glumit prin aeroport, trecut timpul, boarding.

In avion acu 2 care stateau acolo si se uitau serios si suspicios la cine intra in avion, nu raspundeau la salut nu nimic. De data asta au pornit motoarele din prima, am ajuns repede in Dubai, bucuros, luat viza si stat o ora la imigrari, ca astia nu se grabesc, te scaneaza te intreaba.

Gigi ala de la ghiseu s-a uitat la poza din viza, care era o selfie fara o ureche si intinsa daca atunci cand mi-am facut pasaportul eram gras, ca era diferenta mare intre cum aratam in viza, cum arat acu si cum sunt in pasaport.

Si uite asa s-a incheiat aventura mea in Iran.

Data viitoare poa sa se dea si cu curul de pamant, io acolo nu ma mai duc, e prea spooky pentru mine. Prea multa adrenalina.