… de toți politicienii ăștia din parlament. Unii dintre ei, recte PSD, PNL, PRM și P(artidul)C(omunist) ar fi în stare de orice să nu mai vină Bșsescu înapoi la Cotroceni, chiar și daca e validat de referendum. Ultima chichiță votată repede de ei a fost că dacă se invalideazaă referendumul, poa’ să-l țină suspendat pe Băsescu pe timp nedefinit. Nu pot spune că’s un fan înrait a lu Basescu, că mă seacă până acu 2 lucruri la el: faptul că-i linge în cur pe americani ceva de speriat în loc sa fie cu Uniunea Europeană care e mai aproape de noi și oricum ne ajută mai mult decât o s-o facă americanii vreodată. În al doilea rând, nu mi-a placut ideea lui cu pachetul de legi pentru siguranța natională ca de parcă ar vrea vre-un terorist să vină să facă ceva în țara asta prăpădită, adică cu ce drept ofițerii serviciilor secrete ar avea imunitate ? Și cu ce drept să vină ei să-mi rechiziționeze mașina sau casa ca să faca ei cine știe ce dracu de mânării. Și acu că tot scriu, a treia chestie de mi-o adusei aminte e ca ține cu dinții să trimită trupe de ocupație în Irak și Afghanistan; și nu mi se pare normal să trimiti soldați să omoare oameni intr-o tara care nu și-a făcut absolut nimic; bine, Irakul avea datorii la Romania, da asta nu jutifică omorârea de către soldații români a cetățenilor irakieni. Cu Afghanistanul… ăia chiar că nu ne-au greșit cu nimic. Da trecând peste toate astea, e singurul președinte de l-a avut Rromânia care n-a stat cuminte în banca lui și sa nu se bage in afacerile politicienilor, și pentru asta Parlamentul s-a pișat cu doua bolte pe Constituție, a ignroat ce-a zis Curtea Constituțională, numai, numai să-l țină pe Băsescu suspendat să nu-i mai dea în gât pentru ce căcaturi fac ei.