fumat: pro si contra

De vreo lună şi jumătate n-am mai fumat şi nici n-am mai băut cafea (cea din urmă pentru că n’are nici un farmec fără o ţigare). Încă nu sunt eu sigur c’am facut un lucru bun întrucât imi plăcea să fumez şi să beau cafea, da dintr-o dată pur şi simplu n-am mai pus ţigare în gură. Rar îmi mai vine câteodată să fumez da’mi trece repede.

Ce-am obervat până acum:

Pro:

  • nu-mi mai miros hainele a fum, ne mai stând aşa mult printre fumători şi ne mai fumând nici eu (până acum cre’că e cel mai pozitiv lucru)
  • mă simt mai odihnit, deşi dorm la fel ca şi înainte şi nici nu mai beau cafea, ceea ce mi se pare cel mai ciudat din toată afacerea asta
  • nu-mi mai miroase gura a scrumieră (dimineaţa mai ales), ceea ce e pretty cool

Contra:

  • nu mai e ca inainte: “hai la o ţigare; hai la o cafea”
  • not cool. deloc.

Momentan încă nu m-am hotărât dacă să mă apuc iar de fumat sau nu. Adică mi-aş dori foarte tare să fumez dar în acelaşi timp să mă simt ca acum când nu fumez.

PS: postul ăsta e scris cu diacritice să văd şi eu cum e şi dacă s-o vedea bine şi la alţii in browsere poate, poate. Da tot nu mi se pare normal că limba română are asemenea prostii.

3 thoughts on “fumat: pro si contra

  1. De vazut se vede bine in firefoxu meu (2.0.0.1)

    De fumat , strange banii pentru tigari de foi bune si fumeaza doar la ocazii / sarbatori.
    Cat iti setezi o limita peste care sa nu treci sub nici o forma you’re safe.

  2. Pff, you’re getting soft! Intai renunti la fumat, apoi incepi sa scrii cu diacritice! WTF?! In ritmu` asta, in curand o sa ajungi sa folosesti cratima in loc de ` si sa pui ghilimele de la inceput jos si alea de la sfarsit sus!!11one

    Si de pe 1.5.0.9 se vede ok.

  3. Felicitări, pentru ambele decizii.

    Cat despre problema cu diacriticile, daca te-ar striga cineva “Patrascu” nu i-ai sparge faţa? Zi mersi că nu e rusă sau chineză :)

    PS: Hmm, browserul meu insistă să foloseasca Bitstream Vera în loc de DejaVu în textboxul ăsta, cu efecte nedorite asupra literelor ţ şi ă. I really gotta look into this…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.