Primii ani sunt in fuga. Este perioada in care singurul tau tel este destinatia. Calatoria nu conteaza deloc, ai da orice sa poti sa inchizi ochii si sa te trezesti direct la destinatie.

O data ajuns la destinatie, o bifezi si gata. Gandesti deja care va fi urmatoarea destinatie si cum faci sa ajungi mai repede acolo. Toata viata devine o insiruire de destinatii.

Dupa o vreme insa, cand te uiti in spate incepi sa iti dai seama ca nu ai nici o idee cum de ai ajuns unde ai ajuns si nici experienta sa poti fi sigur pe tine ca ai sa alegi bine urmatorul drum.

Atunci este momentul in care incepi sa intelegi ca nu destinatia este cel mai important lucru. Destinatia este doar un punct pe o harta. Ales sau nu la intamplare.

Calatorind singur, calatoresti repede. Fara a putea impartasi experienta cu cineva, vei fi mereu prins intre calatorie si destinatie. Experienta castigata va fi fragmentata. Bucatele adunate la un loc pe care speri ca vei fi in stare sa le asezi cumva intr-un mod care-ti va folosi in viitor sau intr-o amintire.

Trairile cand calatoresti singur vor fi mereu estompate. Vei fi singurul care le poate intelege cu adevarat. Vei fi singurul care le poate sa le revada, sa le retraiasca.

Iti dai seama ca totul este intr-un album undeva in mintea ta si oricat ai incerca, nimeni nu o sa poata sa-l vada vreodata asa cum il vezi tu.

Calatorind impreuna, trairile sunt mai intense, amintirile mai bogate. Poti vedea lucrurile si dintr-o alta perspectiva, care uneori te poate surprinde. Dupa un timp devin un fel de caleidoscop. Le mai agiti un pic si o sa ai o alta imagine in albumul de amintiri.

Calatoriile impreuna sunt precum o cafea la pat intr-o dimineata ploioasa.

If you want to go fast, go alone.

If you want to go far, go together.

Treaba asta cu scrisul e dubioasa.

Trebuie sa ai starea aia care sa te ajute sa fii inspirat, sa scrii ce trebuie. Ba sa fii nasolit rau sa scrii ceva mai trist, ba nervos sa scrii ceva sarcastic sau bucuros sa bagi ceva cu umor; asa cam cum zic englezii: “you need to be in the right mood”.

Ideile principale se aduna ba cand mergi aiurea cu masina, ba in tramvai, ba prin troleu, ba prin metrou.

Noroc cu tehnologia asta ca poti sa-ti iei notite oricand, oriunde. Acum studiez intens ideea de a folosi telefonul pe post de dictafon, ca asa cu scris pe telefon imi pierd gandurile/ideile ca scriu incet si cum Murphy nu doarme niciodata, imi vin ideile cand am nevoie sa fiu concentrat si la altceva important, ca de exemplu condusul sau vreo intalnire din asta la care trebuie sa contribui.

Ma trezesc in cele mai ciudate locuri cand imi vin idei de scris. Si bineinteles ca imi zic in cap “aha, sa tin minte asta pana ajung acasa” si instant uit ce trebuia sa tin minte.

Oare cum o fi sa poti sa pui pauza la timpul celor din jur si sa fii doar tu activ? Sa ai timp sa iti pui gandurile in ordine, sa notezi ideile, sa le inregistrezi, sa nu mai uiti nicioada. Si dupa aia sa dai iar play la timp ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Sau poate tocmai atunci uiti despre ce ce era vorba in timpul real :))

Ca tot zic de scris, am de prin noiembrie la dospit corporatia (3), dar pana acum n-am mai ars-o prin corporatii sa imi aduc aminte cum e pe acolo. Cred ca trebuie sa ma duc pe la niste interviuri corporatiste sa-i intreb pe aia de la HR chestii sa-mi termin si io textul.

Evenimentul anual

Anual corporatia face un mega-eveniment intern pentru corporatisti. Toti, de pe la toate birourile si filialele sunt adunati intr-un singur loc. Cum se aduna sectantii la marea spirala, asa se aduna si corporatistii la evenimentul anual. Pentru socializare si “engagement”.

SMT-ul corporatiei coboara din palatele lor si se adreseaza corporatistilor de rand, explicandu-le cum sunt ei cei mai norocosi corporatisti de pe pamant pentru ca lucreaza la cea mai tare, cool si nemaivazuta corporatie.

De la scena inalta, corporatistilor li se explica cum ca doar in aceasta corporatie exista “cross-functional teams” pentru un “early engagement” astfel incat proiectele sa poata fi grupate si livrate ca niste super proiecte cu functii comune pentru “streamlining” si “strategic alignment”.

Steve Ballmer a inceput cu “Developers, developers, developers” iar corporatia a perfectat la “Process, process, process”. Pentru ca doar procese peste procese peste procese pot duce corporatia pe cele mai inalte culmi ale eficientei si productivitatii. Atunci cand planetele sunt desincronizate si ceva nu merge bine in corporatie, doar un nou proces peste procesele deja existente poate face ca planele sa fie aliniate din nou si corporatia sa ruleze din nou cu cu 120% eficienta. Si fiecare nou proces are nevoie de noi corporatisti care sa “closesly work together” cu ceilalti corporatisti deja existenti pentru a imbunatati eficienta. Doar printr-un nou proces se pot obtine “improvements” si “savings” in livrarea proiectelor.

SMT-ul corporatiei explica corporatistilor despre cum totul este “best in class” in corporatie. Nimic in corporatie nu este standard. Tot ce este mai bun pentru corporatistii corporatiei. Apa de la robinet este “best in class”. Aerul pompat de aparatele de AC in corporatie este “best in class”.

Cand lucrezi in proiecte pentru corporatie, nu lucrezi la proiecte obsinuite. Proiectele corporatiei sunt niste “magical journeys”. Mai ceva ca Alice in Tara Minunilor, care devine o poveste fada si plictisitoare pe langa minunatiile de care au parte corporatistii cand lucreaza pentru proiectele corporatiei.

Fiecare VP al corporatiei ia cuvantul si prezinta “achievement”-urile diviziei. Dupa ce fiecare VP termina, CEO-ul ia cuvantul si ii lauda pe VP; acesti intelepti ai corporatiei fara a caror ghidare corporatistii n-ar fi fost capabili sa realizeze nimic. Doar prin munca neconteninta a acestor VP corporatistii au fost luminati si “empowered” sa lucreze mai bine si mai eficient.

La acest eveniment, se dau premii pentru indeplinirea cincinalului in patru ani cate unui corporatist de la fiecare divizie. Corporatistii de vaza ai corporatiei sunt adevarati stahanovisti, niste super-eroi care trudesc de dimineata pana seara pentru a duce corporatia pe cele mai inalte culmi ale succesului si progresului.

Cei mai buni dintre cei mai buni corporatisti, spuma spumei, sunt premiati si aplaudati la scena deschisa de restul de corporatisti care se uita asa cu mandrie si cu rusinare in acelasi timp ca n-au putut sa munceasca si mai mult sa fie si ei printre premianti. Suspanul creste in timp ce se aplauda frenetic. Se asteapta premiile. Poate o vacanta. Poate un nou telefon. Poate chiar un loc de parcare aproape de intrare. Optiunile sunt nelimitate. Oare ce premii vor primi eroii corporatiei?

Cu un semn discret facut de CEO-ul corporatiei se lasa in sala o liniste de poti auzi cum inimile corporatistilor bat de suspans. Nici mustele nu misca de atata suspans. Parca pana si universul s-a oprit. Oare ce rasplata magica vor primi cei dintai corporatisti?

Dupa un moment scurt, dar care a trecut ca orele de atata suspans, se anunta premiul pentru primii corporatisti, fiii si fiicele iubite ale corporatiei: un tablou facut din hartie si carton reciclat pe care este scris numele corporatistilor si un “big thank you” din partea SMT.

Sala este in delir. Este o surpriza totala. Nimeni nu se astepta la asa ceva. Este imposibil. Asemenea maiestrie intr-un tablou nu a mai fost vazuta niciodata. Liniile fine, cerneala asezata perfect, reflexiile hipnotice ale culorilor. Este de nedescris. Multi corporatisti lesina de la atata frumusete si perfectiune.

Beneficiarii premiului plang de bucurie. Nu se asteptau nici in visele cele mai frumoase la o asemenea rasplata din partea corporatiei.

Corporatistii nou veniti sunt indemnati sa ia exemplu si sa fie si mai productivi, sa munceasca si mai tare astfel incat sa depaseasca record de productivitate dupa record de productivitate. Poate in zece ani vor deveni demni de a fi macar considerati pentru premiere.

Asa cum Kim Jong-Un a castigat toate probele olimpice, asa si fiecare corporatist trebuie sa lucreze sa fie productiv 2000%. Sa depaseasca productivitatea in fiecare zi, in fiecare ora si in fiecare minut. Corporatistul trebuie sa fie un fel de Fat Frumos sau Ileana Cosanzeana, sa faca intr-un minut cat fac alti coproatisti in alte corporatii in zece minute. Pana si pipilica si cacuta trebuie sa fie de 20 ori mai mari decat la alte corporatii.

Doar prin “clear and robust leadership” a ajuns corporatia unde a ajuns si de aceea este important pentru corporatisti sa execute intocmai planurile trasate de SMT si sa priveasca cu umilinta acesti zei care si-au dedicat vietile pentru a duce corporatia spre cel mai luminos viitor pe care il poate avea o corporatie.

Tot SMT lucreaza sa creeze sinergii intre departamte si echipe, sa devina un “catalyst for cultural change”. Corporatia nu moare, corporatia se transforma. Se reinventeaza mereu. Prin adaugarea de noi corporatisti. Acest Matrix al timpurilor noastre.

Dupa fiecare fraza rostita de SMT corporatistii aplauda frenetic. Sunt in transa. Au sansa sa vada managementul de aproape. Mai ca-i pot atinge. Asa de aproape par de la 30 de metri de pe scena inalta si delimitata foarte bine pentru siguranta corporatistilor, pentru ca exista riscul ca un corporatist normal sa explodeze daca din greseala cumva se apropie sau chiar atinge un membru al SMT.

Dupa aceste discursuri, la care au lipsit doar carele alegorice (pentru asta deja un grup de corporatisti se autoflageleaza ca au facut o asemenea greseala impardonabila), corporatistii se incoloneaza si se duc sa ia masa. In drum spre masa corporatistii discuta intre ei de cat de norocosi sunt sa lucreze la o asemenea corporatie, unde o data pe an primesc apa si mancare gratuit, gratie bunavointei CEO-ului, acest zeu suprem al corporatiei.

O data incheiat evenimentul, corporatistii sunt atat de “empowered” dupa ce au ascultat discursurile SMT ca timp de 180 de zile si 180 de nopti vor lucra non-stop.

Partile componente ale corporatiei

Politicile

Corporatia este un fel de BORG. Totul este asimilat si transformat dupa chipul si infatisarea ei. Nu pot exista devieri. Inclusiv ideea in sine de deviere nu trebuie gandita. E ca in Harry Potter: the one not to be named.

Pentru asta s-au inventat politicile. Legile supreme in corporatie. Mai degraba te duci si tragi un politist de urechi decat sa incalci politicile. Daca iti dau voie politicile.

Politicile sunt create in turnul de clestar unde rezida SMT (Senior Management Team), acest Olimp al corporatiei, si aduse muritorulor de rand prin intermediul departamentului de HR.

Care departament de HR este cerberul care vegheaza non-stop la implementarea si respectarea totala a politicilor de catre muritori.

Fiecare aspect al vietii corporatistilor este bine reglementat de politici: cum respiri si de cate ori, cum te imbraci, cand zambesti si cand nu, cand ai voie sa fii trist, cat timp stai la baie (diferentiat un functie de pipilica si cacuta), cat timp ai pauza de masa, cat mananci la masa si tot asa.

Nimic nu este lasat la intamplare sau exista riscul de gandire libera. Iar gandirea libera poate fi in detrimentul corporatiei. Si asta intra la categoria de BIG FUCKING NO-NO. Mai degraba te duci sa-l tragi de falci pe Kim Jong-Un.

Politicile sunt revizuite mereu, sa fie mereu la zi cu evolutia societatii. Sa nu cumva sa existe vreo portita prin care corporatistul sa-si manifeste independent parerile de vointa corporatiei.

Procesul

Procesul si politicile sunt ca lumina si intunericul, alfa si omega: nu pot exista unul fara altul.

Procesul are viata si gandire proprie. Si ca orice organism, trebuie sa manance si sa scoata ceva. Procesul mananca nevoile corporatiei, asezonate cu politicile, si le transforma in proceduri si formulare. Cu cate mai multe, cu atat mai mare. Asa cum stapanii pe vremuri isi bateau sclavii, asa bate si procesul corporatistii. Ba o procedura in dinti, ba un formular la ficat. Cateodata cand procesul este indispus ti-o da in acelasi timp si in dinti si la ficat. Si dupa aia se uita ranjind cum suferi si te schimonosesti cazut la pamant. Si rade. In timp ce-ti arata ba o procedura, ba un formular. Daca e chiar nasol, iti da si cu politicile peste ochi, sa iti intre bine in minte ca ele trebuie respectate la virgula virgulitei. Te tine in suspans, sa nu stii undeva va fi urmatoarea lovitura. Si nici cat de naprasnica va fi. Doar stii ca inevitabilul se va produce.

Cateodata, e ca in filmele alea horror, crezi c-ai scapat de ala care te urmareste cu drujba. Dar n-ai scapat. Doar ti se pare. Pentru ca la capatul tunelului, unde vezi luminita e de fapt procesul. Care te asteapta. Ranjind cu un nou formular care trebuie completat dupa niste regului mai complexe ca universul. Si dupa ce citesti noul formular, te uiti la el, el se uita la tine. Si te duci in Egipt sa descifrezi heroglife pe piramide. Macar alea par sa aiba sens.

Re-educarea prin proces. Asa se numeste in termeni stiintifici acest procedeu.

Este contrar universului corporatiilor ca un corporatist sa faca orice fara urmarea unei proceduri pentru care in prealabil a fost completat formulare. Formulare pentru care a completat alte formulare sa poata completa formulare.

In cazuri extreme, unii corporatisti fac atac cerebral si intra in coma daca se intampla cumva minunea sa aiba ceva de facut si nu exista procedura. Se zbat speriati ca gainile fara cap dupa ce le-ai taiat.

Doar corporatistii initiati in tainele oculte stiu ca exista un proces ce trebuie urmat in cazul in care nu exista un proces.

Procesul trebuie urmat. Nu exista activitate in afara procesului. Zeii vor fi nemilosi cu corporatistii daca devieaza de la proces. Vor fi de doua ori nemilosi, pentru ca devierea de la proces inseamna si nerespectarea politicilor. Si asta NO-NO-NO. Sfanta treime a corporatiei, poarta spre taramul intunecat.

Template-urile si documentatia

Megabytes. Gygabytes. Terabytes. Petabytes. Zettabytes. Fara oprire la documentatie. Pentru preamarirea, succesul si cresterea corporatiei.

Asa cum esti obisnuit cu gustul ciorbei de acasa, asa este si corporatia obisnuita cu documentatia. Trebuie sa aibe un anume format, intr-un anume fel. Si trebuie respectat. Pentru ca altfel corporatia face indigestie si nu e bine. Nu vrei sa fii dus in fata marii adunari corporatiste pentru judecata unde vei fi acuzat de inalta tradare prin nerespectarea politicilor si neurmarea procedurilor. Daca esti condamnat, risti sa ajungi in beciurile corporatiei si sa indosariezi formulare pana cand vei fi scos la pensie.

Ca sa poti sa scrii documentatie trebuie sa fii certificat in ‘Bullshit Bingo’ si semi-anual sa participi la cursuri de perfectionare si recertificare. Altfel privilegiile de scris documentatia iti sunt retrase si risti sa-ti atragi oprobiul colegilor. Si nu vrei sa te arate lumea cu degetul ca “fiind ala de nu stie sa scrie documentatie”.

Documentatia nu dispare. Documentatia se transforma. Si se aduna, de la revizie la revizie. Pana cand devine atat de multa incat trebuie initiat un proiect de documentat documentatia deja existenta. Este un ciclu infinit, un fel de Sisif. Munca de dragul muncii.

Documentatia trebuie in primul rand sa reflecte cele mai pure ganduri ale tale spre bunastarea coroporatiei. O oda catre SMT. Despre cum o echipa de corporatisti va lucra cu daruire pana la epuizare pentru imbunatatirea corporatiei.

Documentatia trebuie sa aiba poze din cand in cand, ca nu toata lumea din corporatie pricepe care e treaba cu literele si cifrele, dar toata lumea isi da cu parerea. In termeni corporatisti se cheama review si feedback.

Template-urile trebuie urmate la virgula, chiar daca nu se aplica un capitol sau paragraf la un proiect, este musai de scris clar ca nu se aplica si justificat de ce nu se aplica. Ca nu vrei ca un alt corporatist sa iti citeasca documentatia si sa faca apoplexie ca nu gaseste toate paragrafele.

Cum stie un corporatist ce paragrafe trebuie sa fie in fiecare template? Simplu, template-urile se invata pe rost ca la autodictare. La fiecare sfarsit de trimestru, in corporatie se dau lucrari de autocontrol.

Cand un corporatist reuseste sa gaseasca un document care chiar este util, devine un zeu printre sclavi, un domn printre plebe. Pasarile ciripesc, norii dispar, cerul devine safiriu, soarele mangaie lin sufletul chinuit al coporatistului si acesta se simte ca si cand a gasit calea catre campiile elizee.

Corporatiei vegheaza insa cu stranicie asupra corporatistitilor sai, si cum detecteaza cea mai mica urma de fericire in sufletului unui corporatist, Hadesul corporatiei face ca documentul sa fie de fapt pentru un proiect incheiat cand inca corporatia era tanara si inca nu cunoscuse intrunericul.

O data la 3 ani, insa, blestemul se ridica pentru o saptamana si face ca un corporatist norocos sa poata sa scrie o documentatie asa buna, clara, concisa si la obiect, incat va face ca sinergiile inter-departamentale sa creasca eficienta si asa crescuta a corporatiei, sa scada costurile si asa mici ale corporatie si sa creasca valoarea actiunilor corporatiei la un nou maxim istoric. Si bineinteles, documentatia trebuie sa mentioneze ca toate acestea se intampla doar prin indicatiile pretioase primite de la SMT, care se transmit la sefoi, care le prelucreaza si le transmite la sef, care le prelucreaza si le transmite la sefulet, care le prelucreaza si le transmite la sefut, care le prelucreaza si le da corporatistului de jos. Pana in fund la taxatoare.