Tag Archives: happy me

macbook air m2

diverse,

De cand a aparut Macbook Air cu ecran calumea, gen Retina, m-am tot gandit ca ar fi cazul sa trec la Air, ca mi-am cam schimbat asa profilul cu ce fac, si nu mai am nevoie de cine stie ce super laptop, ca acum in mare parte imi petrec timpul in Terminal si in browser. Pe Macbook Pro-ul curent am avut o singura masina virtuala cu Windows si aia din cauza ca aia de la CheckPoint nu stiu sa faca o interfata web care sa inlocuiasca clientul lor de desktop. Si niste linucsi cu care am avut de experimentat anul trecut pe la inceput un pic, care insa mergeau pusi si undeva intr-un cloud sau ceva.

Si m-am tot gandit, intre timp a lansat Apple M1, si m-am tot gandit, da am zis ca sa vedem, ca abia luasem laptopul curent si era complet retardat sa-l schimb dupa un an.

Intre timp se anuntase M1 Max, si pentru un moment m-am gandit ca poate as putea sa imi iau alt Macbook Pro. Da am apucat sa le vad pe alea de 14″ si am zis ca “neah, no way”, prea greu si masiv asa fara nici un motiv.

Dupa aia am uitat un pic, si mi-am adus aminte cand au anuntat astia M2 si am vazut si noul design de Air. Si la vreo cre’ca doua saptamani dupa a aparut si la iStyle si m-am dus sa vad cum se simte in mana, cum arata tastele… chestii d’astea de UX. Si mi-a placut. Chiar mi-a placut.

Dupa am mai asteptat un pic sa vad ce zic review-urile. Ocazie cu care mi-am dat seama ca am imbatranit ca am ajuns sa ma uit pe YouTube la filme cu tot felul de oameni de au opinii mai mult sau mai putin profesionale despre noul Air.

Primele revire-uri n-au fost interesante ca toti cumparau modelul cel mai ieftin, asa numitul “base model”, care era un pic incet. La vreo luna dupa au aparut si aia cu bani care au prezentat si modelele cu mai multe core-uri si mai multa memorie si cu SSD mai mare.

Dupa am avut o perioada in care a durat ceva pana sa inteleg ce inseamna ca se incalzeste, ca titlurile pe la articole erau ceva de genul ca noul Air se incinge tare si dupa face throttling la procesor si tot asa. Cu asta m-am lamurit cand am aflat ca se incinge foarte tare cand ii dai in gura cu chestii foarte CPU/GPU intensive, gen exportat mai multe stream-uri de video la 4k/8K.

Ala a fost momentul in care am zis bine, deci jumate de review-uri sunt facute de cretini.

Intr-un final m-am dus la Apple pe site sa pun comanda si cam doua saptamani mai tarziu a fost livrat la un Apple Store. M-am dus frumusel sa-l ridic, mi-au dat astia o posetica la el si mi-am pus la subrat si m-am dus sa-l despachetez. Mi-am facut si un selfie cu posetica aia, da n-o sa-l fac public :))

Da, obviously, trebuia sa fie si o cafea de specialitate langa laptop cand i-am facut poza, ca altfel vine Apple si mi-l ia inapoi ca nu’s destul de hipster.

Primele impresii sunt mega pozitive:

  • Tine bateria maxim de mult. Ieri am avut un call pe Slack de o ora si inca unul pe Google Meet de vreo 30-40 de minute, si cand am terminat cu ambele aveam 99% baterie.
  • Este super fasnet, nu-mi vine sa cred ce repede pornesc chestiile scrie in Java, gen IDE-urile de la JetBrains.
  • Nu se incalzeste. Adica cum il folosesc eu: niste terminal + multe browsere cu multe tab-uri.
  • E usor. Are 1.2kg si comparativ cu vechiul MacBook Pro la 1.36 se simte un pic diferenta in minus de greutate.
  • Forma asta de acum, il face sa se simta super misto in mana. e ca o bucata super usoara de aluminiu.
  • De cand il folosesc in mod curent (cred ca se face o saptamanain curand) l-am incarcat peste noapte si ziua nici nu a trebuit sa ma gandesc la incarcator. Cel mai descarcat am ajuns cu el acasa pe la cred 65%-70% baterie dupa o zi de treaba.

Ce n-am testat pana acum este un adaptor USB-to-Serial. Daca merge si ala, sunt mai bine decat bine cu laptop-ul. Nu e nici o mare tragedie daca nu merge, dar ar fi frumos sa.

Mai am de migrat niste date, dar overall e fix ce-mi doream de nu stiu cati ani de la un laptop ultraportabil: sa tina bateria toata ziua la fel cum tine la telefon si noaptea sa-l pun la incarcat.

arcade nostalgia

diverse

Saptamana asta a avut una din corporatiile pentru care butonez un eveniment si ca si divertisement, au adus doua aparate din alea de joc clasice. Unul din ele era ceva cu doua pistole de trebuia sa tintesti dusmanii pe ecran, iar alalalt era din asta clasic, cu doua manete si multe butoane.

Treaba cu asta e ca avea pe el un soft care se chema Pandora’s Box si puteai alege din vreo mie si ceva de jocuri.

Ca si backgroud, nu m-au prins niciodata jocurile de noroc, dar in schimb cam toti banii de-i aveam cand eram in mic ii bagam la sali de jocuri cu masini din astea.

Pentru curiosi, “pe vremea mea” era super ok sa te duci la 10-12 ani la o sala de jocuri (pacanele cum i se zice acu) si sa joci la poker sau blackjack toti banii – si pe langa asta sa-ti iei si ceva alcool sa-ti calmeze nervii cand iti intra o mana buna si-ti dadea aparatul sansa sa-ti maresti castigurile. Una din salile unde jucam, avea pe un perete arcade-uri si pe alalalt perete pacanele.

Anyway, inapoi la povestea mea cu ce ma jucam:

  • Vendetta
    • Pe asta l-am jucat cel mai mult.
  • Punisher
    • Habar n-aveam atunci de Marvel, da avea grafic misto jocul si se misca super bine. Plus avea si caption-uri misto.
  • Mortal Kombat 1
    • Asta era cel mai greu dintre toate si pana sa ajungi sa-l bati pe Shang Tsung… era cale lunga. Dar si cel mai hardcore, mai ales cand bagai cate un Fatality la vreo unul.

Mai e un joc care nu-l mai tin minte cum se chema, si ala era al doilea favorit pe langa Vendetta. Era ceva cu arte martiale si daca faceai bine la ultimul nivel, era un nivel bonus in care te bateai cu un taur. Si-am cautat internetul de dracii l-au luat si nu gasesc nici o referinta la el, sau macar un punct de plecare.

Dar, m-am bucurat maxim cand am regasit jocurile alea. Si am realizat ca lucrurile pareau altfel acum 25 de ani. Gen Vendetta mi se parea super lung ca joc, acum cred ca l-am dovedit in ~ 30 de minute. Trecea timpul altfel cred :))

Maxima bucurie treaba asta cu aparatul de jocuri. 20/10.

cruiser ps-28

diverse,

Anul trecut ma apucasem sa-mi fac trecerea pe Pipistrel Virus SW121, pe care o si terminasem intre timp. Din Decembrie n-am mai zburat din motive de vreme naspa.

Acu si-a revenit vremea si m-am apucat iar de zburat. Oamenii cu Pipistrelul au inceput sa renunte la ele ca erau un pic complicat de manevrat si uite asa am ramas fara Virus, chiar aveam chef sa dau niste ture cu el, ca prea misto e.

Pe langa Pipistrel, au in flota si Cruiser PS-28, ca e un avion usor cu doua locuri, usor de manevrat si e ok pentru ce plimbari vreau sa fac eu.

Ieri m-am apucat sa fac trecerea si azi o terminai. Trecerea asta pe plaiurile mioritice inseamna sa zbor minim 3 ore cu un instructor in dubla comanda. Mie mi-a luat 4 ore, doua ieri si doua azi, ca mi-a luat un pic mai mult sa bunghesc unde bate de fapt botul avionului si veneam un pic cas la aterizare.

Da si ce trecere am facut, sa moara bibi. Ieri a fost un vant puternic, ca era maneca aia de vant umflata toata la aerodrom, numai crabbed landings am bagat doua ore, ca aveam vant transvseral de minim 15kts. Mi s-a facut un rau maxim, ca se zgaltaia asta in toate partile, era cald inauntru ca e cu aripa joasa si are un cockpit foarte mare in care se face asa un efect de sera maxim. Are el acolo o perdeluta, da nu ajuta. Si niste ventilatoare, care nici alea nu ajuta. Cu geamul deschis e complicat cand e frig afara. Tre sa vad care e combinatia potrivita pentru asta.

Sa zicem ca nu e chiar ca’n filme cand iti moare motorul peste padure si iei pista asa din scurt la un metru si nu zgarii avionul :)) Nu, nu murise, da faceam simulare, si e complicat cand ai turbulente. Dar pe principiul ca “a smooth sea never made a skilled sailor”, am strans din buci si am facut treaba.

Azi fu mai putin vant si mi se facu rau mai putin. Ieri am dat vina pe cafeaua cu biscuti de am avut-o pe post de micul dejun. Azi schimbai cu niste McD (da stiu, da e bun dimineata) si tot nu fu bine. Tot banuiesc ca e de la caldura aia nasoala de la efectul de sera.

Azi fu mai normal vantul. Facui si niste stall-uri. Se tine bine avionul asta in idle power, nu vrea sa cada neam din cer :))

Avionul asta are un TRIM electric pentru elevator si pentru eleroane. E ca si cum pe mansa ai o mansa mai mica din butoane, si in functie de regimul de zbor, tot apesi pe ele pana sta singur drept, sau cum s-ar zice “straight & level flight”. Si daca le gresesti un pic, devine mansa foarte grea ca trebuie sa compenzi tu toata distractia. Iti dai seama daca faci ceva bine cand apesi pe alea si devine mansa “usoara” :)

Overall, a fost mult mai usor sa-l dovedesc pe asta decat pe PiVi :)

167 kts

diverse, ,

Azi fusei cu PIVI (ca asa tre sa trec in FPL Pipistrelul) pana la Craiova sa bag niste touch & go-uri, ca e pista mai lunga, mai dreapta… simt si eu ca’s pe aerodrom normal :))

Dupa ce am plecat de acolo, i-am dat blana spre Tirgoviste si cu niste ajutor de la un vant de spate, azi mersei cel mai repede cu avionul condus de mine vreodata: 167kts viteza pe sol, sau in traducere, aproximativ 309km/h. Si nici n-am simtit ce repede merg.

Weeeeeee! Altfel te simti cand faci 100km in 20min :))

pipistrel sw 121

diverse, ,

Azi incepui trecerea pe Pipistrel SW 121. E frumoasa C172, da dupa o vreme vrei ceva mai nou si mai rapid, gen cand te apuca midlife crisis, da’ prin aer :))

Facui vreo 3 TGO-uri, si in rest niste exercitii: virsaje la 30 si 45 de grade, urcari si coborari. Toata lumea pare sa se mute la Tirgoviste cu avioanele si azi pentru prima oara in vreo cred trei ani asa de cand ma tot duc acolo, erau 4 avioane in tur de pista, vreo 2 care asteptau sa decoleze – nebunie maxima.

Anyways, e ca un cart cu motor mare avionasul asta. Are o mansa asa fina la comenzi… ca sa decolez dupa ce i-am dat gaz maxim doar am tras un pic de ea. Obisnuit cu C172, zic sa fac un pic de palier sa prinda viteza, de unde, asta se accelereaza pe urcare. Dupa decolare pana sa fac virajul unu eram deja la 1600ft. Daca m-ar fura peisajul mi-ar sari Informarea in cap ca am intrat in TMA Bucuresti.

La fel fu si cand mersei deasupra la Tirgoviste sa fac exercitii, zise intructorul: hai la 3500ft, si fusei acolo urcand cu 100kt viteza orizontala si aproape 2000fpm viteza verticala. Nici n-am simtit urcarea. Da am simtit trecerea la level flight ca am facut-o cam brusc si ma dadui cu capu de o bara de deasupra capului in avion.

30 de grade viraj inclinat? no problem, se inclina asta de nici nu-ti dai seama. 45 de grade, si mai simplu. Facui multe 360 de grade si pe stanga si pe dreapta. In mare parte necoordonate ca imi tineam ca prostu contra la paloniere ca imi era ca apas prea tare pe ala pe care trebuia. Trebuie s-o fixez data viitoare.

La peste 100kts viteza de croaziera, pot sa setez 5 grade flaps negativ si imediat incepe sa creasca viteza, ca devine mai aerodinamic. Nici nu stiu cum ajunsei la 130kts numai cu flaps negativ si un pic de motor.

O alta noutate pentru mine, elicea e cu pas variabil sau constant speed propeller. Si pentru asta ai cum ar veni doua manete de “gaz”: Una cu care setezi viteza elicei si una cu care setezi “manifold pressure” care in functie de cat de mare sau mica e, schimba turatia motorului astfel incat elicea sa mentina viteza respectiva. Inca am creierul imbarligat cu treaba asta si nu am inca facuta legatura cum trebuie intre manete si cand trebui s-o misc pe una si cand pe alta.

Si pentru ca merge repede, are frane aerodinamice. Care pot fi folosite nu numai sa te incetineasaca un pic, ci si atunci cand esti sus si vrei sa cobori mai repede fara sa maresti viteza. Si te simti ca intr-un lift cand sunt puse. Ca ai ceva gen 60kts viteza si 1000fpm rata de coborare. Si tai in cur in lift. Interesanta senzatia.

Si e si primul avion full digital pe care zbor. Si e ca in filme cand vii la aterizare si nu pui sistemul pe mod aterizare: “Pull up, terrain! Pull up, terrain!” si ecranele clipocesc rosu, si eu eram: da stiu, vreau sa aterizez, d’aia vine pamantul repede spre noi. O sa gasesc eu si butonul ala de “Landing” pe acolo prin meniuri.

Abia astept sa mai invat sa zbor cu asta sa ma duc la plimbare cu el, ca prea e dragut.

night vfr

diverse, ,

Mno am terminat si cursul de zburat vizual noaptea, asa numitul Night VFR.

Teoretic ar trebui sa fie mai complex decat ziua, practic e mult mai relaxant:

  • Ziua zboara multi oameni in spatiul G, noaptea nu prea. E liniste in avion, e liniste afara, e liniste pe radio. Ai tot timpul din lume sa te uiti la luminite.
  • Ziua, pentru ca SEP, trebuie sa ma uit si pe jos sa ma gandesc pe unde as putea pune avionul in caz de pana de motor. Noaptea nu vezi nimic pe jos, ai sanse mari s-o sugi la o pana de motor, nici nu te gandesti la astea. Mult mai putin stres. Mult mai mult timp sa te uiti la luminite.
  • Una din chestiile care-mi displac cand ma mai antrenez, sunt stall-urile. Nu-mi plac deloc senzatia aia de cadere in gol, si mai ales cand vezi ce repede se apropie pamantul daca scapi avionul pe o aripa. Noaptea, nu vezi solul, scapi avionul, il recuperezi mai repede ca ziua ca nu mai ai repere de afara sa-ti distraga atentia un pic. Pe principiu ca daca nu vezi moartea, nu e acolo :)) Mai putin stres, mai mult timp sa te uiti la luminite.
  • La viraje la unghiuri mari e tot la fel. Ziua te uiti si pe afara ca te fura ochii, noaptea cum nu vezi nimic, stai geana pe instrumente, efort mai mic, rezultate mai bune. Si ai si timp sa te uiti la luminite.

Ce-am descoperit e ca luminile de la pista sunt directionale, si daca de exemplu zbori paralel cu pista, nu le vezi. Cum am descoperit astea: simuland o pana de motor deasupra la Baneasa Shopping City si nu vedeam pista care era la doi pasi de mine.

E tare misto senzatia cand vezi pista luminata in fata. Si e genul de imagine de care nu te plictisesti.

Potato quality din cauza ca aterizare manuala, noapte si e greu de focusat. Da luminile alea… never gets old.

Yey! O facui si pe asta :))

mersul pe jos

diverse,

Anul trecut cand am venit temporar #păfranța, am zis sa-mi cumpar ceva d’aci de la Apple Store si tocmai bine ca se lansase Watch Series 6, si mi l-am luat, sa am metrice cu ce face corpul.

Si al dracu’ ceas are optiune sa-i zici cam cat de mult sa faci exercitii pe zi, are si el idei, uite asa m-am apucat de facut miscare. La inceput ca era distractiv sa-mi zica cati pasi am facut, si dupa vreo 2-3 saptamani eram cu grija sa-mi fac pasii pe zi.

Uite asa, de la couch potato am ajuns sa am dileme daca nu fac cel putin 6km pe zi si vreo 10000 de pasi. Damn OCD.

Anyways, s-a prins ceasul ca de sarbatori mi-am ars-o pe plaiurile mioritice si mi-a dat task ca pana la sfarsitu lunii sa consum 22.900kcal, gen vreo 800kcal/zi in medie.

Practica a fost mai complicata din cauza de pandemia vietii si de faptul ca francezii astia au primit ordin de la seful lor ca pana la 18:00 sa fie in casa. Astia unde ma prostituez eu imi dau drumul la 17 si pana la 18 am fix o ora sa ajung acasa, ca atat imi ia, cam vreo ~54min.

Ca sa-mi fac pasii ma scol dimineata devreme si ma dau jos din tramvai cu vreo 3km inainte, merg pe jos pana la birou, p’acolo sunt 2 etaje intre care trebuie sa ma plimb relativ des si seara mai compensez un pic pana la tramvai si asa scot vreo ~600kcal.

In weekend-uri am tot mers, da am mai avut si treaba si long story short, azi de dimineata m-am trezit si ceasul imi zicea ca daca nu bag ~1500kcal nu-mi da insigna ca am facut treaba buna in Ianuarie.

Acu’ stiu eu cum e cand nu faci ce-ti zice tehnologia, ca toti am vazut Terminator si Matrix, si asa ca la 8 azi, duminica, eram in picioare. Pe la 9 si ceva am iesit din casa si am ajuns inapoi vreo cateva ore mai tarziu si cu insigna de pionier pe ceas.

Ultimele vreo 200kcal asa au fost maxim de greu de produs, cre’ca si din cauza ca nu mai puteam de picioare, dar si din cauza ca parca ma obisnuisem cu mersul si nu mai dadeam asa randament la consumat energie.

January 2021 challenge completed

Si statisticile pe ziua de azi:

Mers non-stop pana in pizdia si inapoi. Adica asa:

Si pentru cine a inventat vorba aia cu “mersul pe jos face piciorul frumos”, sper sa si-l rupa, ca tot ce am facut au fost bataturi.

Daca as putea sa alerg cred ca as rezolva mai repede cu dilemele astea cu facutul de miscare. Din pacate insa genunchii mei au alta parere.

Dar am insgina de pionier. Yey!

Acum ca am scapat de asta, sper sa nu mai am challenge-uri din astea de mers pana sa-mi iasa ochii din cap.

getting lost

diverse,

Cand ajung prin locuri noi imi place s-o iau aiurea pe strazi pana nu prea mai am idee pe unde sunt. Bine, si prin locuri vechi, dar mai rar. Nu’s chiar complet pierdut in sensul ca imi inchipui ca nimeresc eu la o strada mai mare sau ceva cat sa gasesc un punct de reper care posibil sa ma duca intr-un loc cat de cat cunoscut si tot asa pana sa ma intorc de unde am plecat.

Sentimentul de a merge la intamplare si a decide fara vreo logica daca sa merg inainte, sa fac stanga, sa fac dreapta, sa ma intorc e foarte misto. Cumva imi place sa cred ca deciziile sunt super aleatoare.

Si, de cand m-am pricopsit anul trecut cu niste AirPods, caut un playlist cu ceva care-mi place in ziua sau saptamana aia, ii dau sa cante si pentru ca o sug maxim la multitasking, ajunge cateodata sa ma confuzeze un pic muzica si sa ma trezesc ca-mi place o melodie super mult si cumva ma concentrez la ea si cand “deschid” iar ochii habar n-am pe unde sunt. Exista si momentele alea super super tari cand pot sa sincronizez o melodie cu mersul si sa fiu asa ca’ntr’un film din ala de te binedispune intr-o zi de duminica.

O mica gradina intr-o intersectie
O casuta mica-mica
Foliaj intr-o zi de toamna
Metal flamingos or the Spanish Inquisition :)
Cathédrale Notre-Dame de Strasbourg
Lebede dupa ploaie

Apropos de muzica si plimbat aiurea, intr-o zi eram asa pe langa unul din bratele Rinului de pe aci si cumva intram inapoi in oras dupa un ocolo mai lung printr-o zona fara prea multi oameni si a inceput sa cante Coldplay – Viva la Vida si cand am intrat la loc in civilizatie era melodia fix asa cam trecuta de o treime si era si vremea frumoasa, geniale urmatoarele 2-3 minute de melodie combinate cu locul prin care eram.

Gettting lost is good.

abstract: the art of design

diverse

E pe Netflix seria asta documentara, despre cum se face design in varii domenii, de la arhitectura la font-uri, de la incaltaminte la fotografie.

Ce e foarte misto si m-a atras la asta, pe langa logo-ul colorat, e ca se focuseaza pe o singura persoana in fiecare episod, care e sa ziceam printre cele mai bune dintr-un anumite domeniu, si povesteste si despre cum a ajuns unde este acum.

Nu pot sa-l recomand indeajuns, atat de misto sunt subiectele, dar si modul in care este realizat si filmat.

de prin aer (2)

diverse, ,

Am bagat duminica o mica plimbare pe Valea Prahovei si Valea Oltului. Si erau nori, SCT pe la Campina si spre Brasov/Rasnov deja erau cam BKN spre Sighisoara asa si OVC spre munte. Si fiind munte, nu puteam s-o dau pe sub ei, asa ca am prins o spartura si cumva am ajuns peste ei. Pe la Rasnov asa am facut stanga si am tot urcat prin niste sparturi pana pe la ~9200ft QNH sa fiu pe deasupra norilor.

Pentru vreo 10 minute asa cred, aveam numai nori sub mine, soarele ma lovea drept in mecla ca zburam cam spre vest asa pe la ~19:00, fix cu vreo aproape 2 ore inainte de apus. Mega misto privelistea, peste o mare de nori, si cu castile in care nu prea auzeam deloc motorul ma simteam ca ai de zboara comercial fara nici o grija pe lume. E geniala privelistea, mai ales ca fiind foarte aproape, parca zburai pe langa pufosenii super mari.

Treaba a inceput sa devina “interesanta” ca ma apropiam de Valea Oltului si tot pe deasupra norilor fara sa vad vreun loc pe unde sa ma strecor spre Ramnicu Valcea sa cobor. Peste munti norii pareau ca se ridica mai mult si atunci nu stiam cam cat de sus sunt si deja peste 10000ft e mai tricky cu respiratul (respiri, dar parca legal cam trebuie sa ai oxigen suplimentar).

Treaba e ca aveam de ales in a mai zbura si a cauta un loc de trecere, sau sa ma intorc pe unde am venit, ca pe acolo era loc. Eram cam la jumate cu combustibilul (fara sa ma ating de rezerva).

In timp ce ma gandeam asa ce sa fac, am vazut un fel de U in nori cam fix pe unde incepea Valea Oltului dinspre Sibiu (cre’ca pe la Talmaciu II asa) si m-am dus spre aia. Cam la vreo alte 10 minute cred de de am trecut prin U-ul ala eram pe deasupra Calimanestiuli in coborare ca si norii o luau in jos si in fata parea ca se termina, si cam asa a fost. Am putut sa cobor linistit pana pe la 3000ft pana am ajuns la Pitesti, fara graba.

Long story short: poate deveni tricky VFR daca nu o gandesti bine cu vremea.