De ceva vreme ma tot screm intre doua chestii:

• sa ma apuc de facut diverse proiecte pe security/infrastructure
• sa imi iau un rucsac in spinare si sa ma duc aiurea in lume

Ambele optiuni se completeaza cu “si vad io mai departe ce si cum”.

Creierul zice ca pot sa fiu din nou geek, sa fac chestii computericesti care-mi plac, sa pot sa arat cu degetul si sa zic “eu am construit asta” si alte chestii din astea.

Inima zice ca un rucsac mediu de backpacker, laptopul si cateva haine sunt tot ce-mi trebuie. Sa ma duc sa “ma arunc in lume” si sa vad pe unde ma poarta valurile.

Astea doua optiuni ma omoara zi de zi, ora de ora.

Intr-o ora ma gandesc la ce chestii cool mai sunt prin IT si cum se aplica practic si ce-as putea construi; intr-o alta ora ma gandesc ca nu este nici o experienta mai misto decat sa dormi intr-un hostel ingramadit cu oameni din intreaga lume.

Pana la urma ma gandesc foarte serios sa dau cu banul si ce-o fi, o fi.

Un castel din carti.
Construit cu migala in ani.
Fiecare carte adaugata cu povestea ei speciala.

O calatorie extraordinara.
Un amalgam de trairi.
Toate speciale.

O jumatate lipsa.
O durere surda.
O paralizie aproape totala.

O lacrima fierbinte.
Sarata.
Brazdeaza obrazul.

Abandonat.
Intr-un colt strain de lume.
In jur pustiu.

Frig si intuneric.
O licarire in departare.
Caldura.

Geamul este intredeschis. Ploua. Se aude cum frunzele crengilor copacului de la geam sunt spalate de ploaie. Picatura cu picatura.

Mereu mi-a placut ploaia. Imi da un sentiment de liniste, de ciclitate a vietii. Cand inchid ochii si ploua parca trec intr-o lume serena, complet izolata de lumea in care traiesc.

Cand ploua pot sa gandesc. Sunt eu cu ploaia si cu gandurile mele. Care ma invaluie. Unele nu-mi dau pace, altele devin clare si unele noi iau nastere.

Undeva in departare se aude o sirena.

Ploua.

Eu am ajuns mare si inca nu stiu ce-o sa ma fac, iar de vreo cativa ani buni am o dilema existentiala pe tema asta.

Mereu am fost curios de “what does this button do” si numai eu stiu cate butoane am apasat cand nu se uita lumea sa vad ce se intampla. Curiozitatea asta m-a facut sa invat foarte multe, insa niciodata n-am avut rabdarea sa surubaresc la ceva pana sa stiu ce face fiecare butonas, optiune, combinatie de butonase si optiuni si tot asa. M-am oprit undeva la un nivel la care stiu cum merge, cum sa-l fac sa mearga si cum sa-l depanez pana la un punct. Dupa aia, exista oamenii inetrnetului si daca nici asa nu merge, producatorul ceva-ului.

Dupa ce am butonat io ce-am butonat, am zis gata. M-am facut mare, vreau sa fiu manager. Si m-am facut manager (bine, niste oameni au zis OK inainte, n-a fost chiar asa revolutie si sange). Si acolo am terminat-o oarecum cu butonatul si am dat de cum facem sa fie bine cu echipa. Cum faci sa mearga treaba, sa fie toata lumea cat se poate de fericita si motivata si tot asa. Treaba asta s-a dovedit un pic mai grea decat am crezut, insa zic io ca undeva la 75% mi-am indeplinit-o cu succes. Cine are alta parere, e binevenit(a) sa ma contrazica.

Imi place sa construiesc: o retea, o solutie de securitate, o infrastructura Active Directory, clustere de Exchange, high availability in toate tipurile, cloud services, wireless si ce-o mai fi. Imi place barinstorming-ul despre noi idei, solutii, posibilitati. Simt ca parca nu imi mai sta creierul la relanti.

Insa nu ma vad facand acelasi lucru pentru foarte mult timp pentru ca devine plictisitor, nu-mi mai aduce nimic nou. Pur si simplu ma simt ca un robotel care face niste actiuni predefinite cu un rezultat predictibil de fiecare data.

O data ce am facut un lucru, sunt incantat sa-l replic de cateva ori pana imi confirm mie ca am gandit cum trebuie problema si eventual sa imbunatatesc pe ici pe colo. Dupa aia e asa, subiect de o discutie de 5min la cafea: pui 3 switch, 5 servere si un storage si ete cloudu. Incepe sa devina simplu, mult prea simplu. Nu mai e nici o provocare.

Mi-as fi dorit sa fi stiut sa programez calumea, dar am tot incercat si pur si simplu nu se lipeste de mine. Pot sa zic cuiva cum sa faca o aplicatie cum trebuie, chiar sa si ajut la depanat, dar pana scriu eu un script/aplicatie… am mai multe sanse sa vina apocalipsa (da, aia de se tot amana).

Pot sa vad si “big picture”, dar pot sa stiu si cum merge o rotita mica dintr-un setup oricat de mare. Ce nu reusesc sa fac e sa ajung sa particip de la crearea “big picture”-ului pana la a instala servere in rack, a instala un OS sau a configura un switch. Mereu e ori una, ori alta. Foarte, foarte, foarte, foarte rar se intampla sa fac de toate.

Stiu ca daca incerc sa le fac pe toate n-o sa fiu extraordinar de productiv raportand bani la rezultatele imediate. Cel putin din punct de vedere economic, e complet stupid sa platesti un arhitect/manager sa puna servere in rack cand sigur exista cineva de 10 ori mai ieftin care sa faca asta tota ziua.

Vreau sa-mi vad munca dusa la bun sfarsit de mine, nu de minions. Da, stiu sa fac un plan de proiect cu cine ce are de facut, cum si de ce, dar mi se pare boring si fara sens. Cineva o sa-l citeasca o sa zica “aha, trebuie sa pun 3 servere in rack” si dupa aia nu-l mai intereseaza.

Eu mor asa un pic in mine cand sunt pus in situatia de a face ceva care stiu ca n-are sens sau logica doar pentru ca “trebuie facut asa”.

Da, e frumos sa zic: uite, sistemul ala eu l-am gandit si implementarea a mers struna. Dar dupa ce faci cateva lucruri din astea, nu mai e nici o provocare. Just another day at the office.

Cateodata ma gandesc sa ma duc asa prin lume si sa incerc si altceva decat IT. Cu un laptop in rucsac :)