migra

diverse,

Viata fara drama e pustiu.

anca14

Mno, saptamana asta a trebuit sa ma car aproape de pe o zi pe alta pana in Tijuana sa lipesc cu banda adeziva niste lucruri de-un tavan. Bine, impropriu spus, sa ma duc sa lipeasca niste oameni niste lucruri de tavan si eu sa vad daca e bine sau nu.

Am gasit cea mai lunga combinatie de bilete doar ca sa imi iasa o conexiune in MEX ceva mai lunga, ca dureaza un pic procedurile de imigrare acolo. Dupa un zbor de 12 ore si un pic, din care 11 si ceva efectiv in aer, am ajuns oarecum pisat de somn in MEX. Mi-au facut acolo semn niste oameni pe scria Marina la ce ghiseu sa ma duc, m-am dus, si bai fix in fata mea s-au nimerit doi care nu erau foarte siguri de ce au ajuns acolo si nici pe tipul de la imigrari nu l-au convins ce cauta in Mexic. Nici in engleza, nici in spaniola. Le-a luat pasapoartele si a mai chemat pe cineva sa se uite la ele.

O tantina tot de la Marina mi-a facut semn sa ma duc la alt ghiseu ca a vazut ca acolo se lungeste treaba, m-am dus, am dat de o tipa, m-a intrebat ce fac la ei in tara, zic business, uite aici hotel si bilete de intoarcere, stau un pic de tot. Imi zice bine, treci.

Am trecut, am mai verificat o data ca bagajele o sa ajunga la destinatie si nu trebuie sa le transfer eu de pe o banda pe alta, ca anul trecut asa a fost. Nup, ajung direct la destinatie. Zic ce tare.

M-am plictisit de moarte vreo 3 ore pana la urmatorul zbor. Eu la momentul asta cam nedormit de vreo 24 de ore cred. Zborul spre TIJ a plecat cu intarziere si a ajuns cu intarziere. Am incercat sa dorm un pic, da nu prea mi-a iesit, mai mult am motait. Ocazie cu care am mai schimbat doua fuse orare.

Well, in TIJ fix inainte sa ma duc sa-mi ridic bagajele filtru de la imigrari. Le zic ca vin din MEX si am facut acolo formalitatile, nu conteaza, da pasaportul. Le dau pasaportul, eu si cam toti de nu eram mexicani si am ramas intr-un fel de tarc.

Dupa o vreme ma intreaba unul cu ce treaba in Mexic, zic business, incerc sa-i explic incet combinatia, si imi zice ca pentru business imi trebuie o scrisoare de la locul unde ma duc. Ii zic evident ca n-am, ca habar n-aveam de asta si zice ca ar fi bine sa produc una.

2 noaptea in Tijuana. Eu nedormit de aproape de 30 de ore, m-am trezit instant.

Sun pe responsabilul de aici, oha. Ca na, numar necunoscut, ca m-a dus creierul nu stiu cum sa-mi iau un SIM in MEX, ca poate nu merge WiFi in TIJ si sa nu bananani aiurea dupa Uber.

Dau mesaj sa-i zic cine-l suna, mai bag o fisa cu telefonul. Si vine altul de la imigrari, ca n-ai voie sa suni, doar mesaje. Zic bine sefu, dam mesaje. Ii dau la asta mesaj, 2 noaptea, probabil tragea basini in somn grupa mare. Ii dau mesaj la seful lui, ca tot era dimineata spre pranz in Europa, nici ala n-a raspuns, ca probabil sedinte sau ceva.

Dau mesaj in .ro, in timp ce astia ma intrebau unde e scrisoarea. Sa nu mai zic ca luau telefoanele de la oameni de li se parea lor ca vorbesc cam mult la ele sau ceva. In .ro lumea mai alerta, mi-a raspuns, “bai m-a oprit immigration, trebuie sa scrieti o poveste”, se mai activeaza si altii de prin Europa intre timp. In timpul asta ma bucuram ceva, si vine unul sa-mi ia telefonul. I-am explicat ca mi-a zis colegul lui sa dau mesaje sa obtin scrisoare, cu el pe masa sa vada ce scriu, nimic dubios… ma lasa sa scriu.

Intre timp, au inceput sa incoloneze oamenii si sa plece primul grup la un centru de imigrari. Not fun. Unul de la imigrari imi zice ca “better hurry up, you don’t have much time”. Pai da, ca asta era ce-mi doream, sa dorm cu altii printr-o celula ca n-am scrisoare. Ii zic ca uite, incerc, si sunt aproape. Da din umeri si pleaca.

Deja eram pe mesaje cu “sa va grabiti ca ma iau astia”. Tot butonam acolo si asteptam raspuns, cand zice unul in spaniola ceva de genul: e un roman p’aci si n-are “scrisoare” sau acte, ca spaniola pricep cat sa comand tacos si bere p’aci.

Intre timp imi aduce unul bagajele, ca nu ajunsesem la banda sa le iau.

Vine un ce cred eu supervizor, si imi zice care e problema. Ca pe pasaport zice pe stampila ca-s turist, dar eu le-am zis business si ca nu e bine. Ma compun un pic, ii explic ca uite, am mai fost o data, tot asa am zis business si nu stiu ce scrie pe stampila si care e problema, dar am bilete de intoarcere, hotel scump ca asa e cand iei de pe o zi pe alta, le zic adevarul. Se lumineaza un pic, cauta in pasaport stampila de data trecuta, vede ce scrie acolo, si imi explica ca uite, acum scrie T si trebuia sa scrie N (Negotio = Business) si ca nu e ok. Ii mai explic si astuia ca m-a intreba tipa din MEX ce si cum si i-am zis business si ca pana sa-mi arata eu nu stiam ce e cu literele si cifrele pe stampila. I-am explicat cum se cheama unde ma duc, adresa, chestii din astea, a cautat pe Google Maps sa vada ca exista si cum. S-a mai uitat prin pasaport, a vazut toate gramezile de stampile de US si de alte tari, s-a gandit un pic si mi-a dat pasaportul. Cu mentiunea ca trebuie scrisoare daca e business cu adresa cu ce trebuie sa poata verifica ca exista firma si ca nu-i intereseaza foarte tare ce-o sa fac acolo cat timp arata scrisoarea bine.

Ba imi venea sa-l iau in brate, ca astia in spate deja aranjau in sir indian al doilea grup. Si cu vreo doi copii mici plangand, cu tot tacamul, ca la televizor.

Acum to be fair cum se zice, aveau si astia suspiciunile lor, da mai mult pe natiile din apropiere, ca – nu mai stiu daca dupa mine sau inaintea mea, ca eram confuz cu ce se intampla, ca la un moment dat l-au intrebat pe ce cred un american cu ce treaba in Tijuana. Si dialogul a fost ceva de genul:

  • Cu ce scop in Tijuana?
  • Turism.
  • Si ce vrei sa vizitezi, pe unde vrei sa te duci?
  • Nu stiu.
  • Pai si cum te-ai decis sa vii aici daca nu stii?
  • Mi-au zis niste prieteni ca e frumosa vremea acum.
  • Cine crezi tu ca face turism in al cincilea cel mai periculos oras din lume?
  • (pauza)

De asta uitasem pana azi acu. Fix cum dadeam sa virez stanga sa ies din terminal vine si scrisoarea semnata frumos, in care le explica ca sunt baiat bun si nu vreau sa imigrez la ei in tara. Si ca semnatarii scrisorii platesc toate alea cat stau eu p’aci.

A fost si un pic de aventura cu Uber ca erau inchise sosirile si a trebuit sa merg cu geamantanele dupa masina pana in afara aeroportului.

Problema e ca era trecut de pranz in Romania si eu nu puteam sa dorm, ca “I was this fucking close” sa petrec noaptea prin alte locuri decat pe unde-mi imaginam.

Fun times.

scrisul

diverse

M-a tot racait in ultimii ani ca n-am mai avut talent la scris. Mi se pare ca s-a mermelit treaba cand am inceput sa scriu in stil jurnal despre primele calatorii prin Asia. Si am cam ramas asa setat pe modul jurnal. Nici tonele de litere despre zburat n-au ajutat prea mult. Mno acu stiu si io la ce-s bune tag-urile in WordPress. Da revenind, nu mi-a mai iesit texte din alea pe stilul meu.

O vreme m-am gandit ca am writer’s block, sau ceva de genul. Ma uitam la ecran, ma uitam la taste, da’ mental imi curgea scuipatul din gura si nu iesea nimic. Prin multe drafturi de au adunat praf aci pe blog, n-a iesit nimic coerent de-un text mai acatarii.

Vorbeam intr-o zi cu Zamolxes si am ajuns cumva sa-i povestesc ca “ba nu mai pot sa debitez aberatii pe blog” si imi arata pe unul de are un fel de curs de scris. Care cica te invata sa scrii comercial, gen Danielle Steel – da cu mai putin softporn. Cumva eram in ideea asta, ca tipele alea de au tinut cursul de public speaking au sau aveau si un curs de Creative Writing. Si m-as fi dus la el pentru writing, ca mi se pare ca’s suficient de creativ cand vine vorba de tampenii.

Intre timp am avut si o sesiune de descoperire cu o colega, care se pricepe la scris. Si disovery-ul a fost asa mai mult psihologie despre de ce vreau sa scriu si de ce e important pentru mine. Pentru ca scriam cu umor si acu parca s-a dus pe pula si nu mai iese cum trebuie. Aparent una din explicatii e ca pe masura ce ne schimbam, mai pierdem una alta. Acu nu’sce sa zic, da nu mi se pare ca’s mai putin glumet, da nu prea mai ies textele cum trebuie.

Cam tot in perioada aia, ca asa e universul, te simte si-ti trimite semne, am citit si-un articol al lui Paul Graham despre scris, care zice ca scrisul trebuie cumva exersat. Ca e un proces. Si dupa tot universul mi-a mai dat in semn ca stie domnul Graham chestii, ca tot Zamolxes povestea la o cafea ca unul din compozitorii astia de muzica clasica, prin secolul trecut, punea hartie alba peste ce note punea acolo pe cum s-o chema hartia aia muzicala, si dupa mai scria alte note si tot asa, ca pe vremea aia nu exista pasta corectoare. Si ca s-au prins oamenii astia de stiinta cum sa separe foile alea pastrand textul si ca in multe cazuri, ce compusese ultima oara era ca prima oara, dar probabil ca iterase prin alte locuri si asa a ajuns la concluzia ca incepuse bine da nu stia ca incepuse bine.

N-am mai scris eu de mult despre ce-mi propun pe noul an, da cre’ca o sa scriu mai mult. Cum o fi, nu stiu, da o sa scriu. Platitudini si alte ineptii. Ca mi se pare ca asta e cheie succesului, asa il citeaza lumea pe Bukowski, ca scria ca e apa uda in cada si ca aia ne place, da apa uda de afara cand ploua nu ne place. Eu cre’ca e din cauza ca afara cand ne intalnim cu apa uda nu avem si prosopea cu noi sa ne uscam, d’aia nu ne place.

Cre’ca deja incepui s-o dau in diverse, ca se puse Spock langa mine si imi lua mana cu labutele ca vrea atentie. Poate simte ce taste apas si asta e modul lui sa-mi spuna ca gata bossman, da-mi de mancare, lasa vrajeala pe internet.

maslin

diverse

Scriam mai demult de viata cu pisici. Sambata unul din pisicuti, Maslin, a scapat de la etaj si dupa cateva zile de terapie intensiva si o operatie, azinoapte s-a dus in raiul pisicilor.

Azi l-am inmormantat la cimitirul de animale si a fost oribil. Ca a venit realizarea ca n-o sa mai fie. Si e asa greu sa accept asta. Maxim de ireal. Intr-o zi sa fie si dupa sa nu mai fie. Si dupa aia sentimentul ala neputinta ca n-am putut sa fac ceva mai mult, sa pot sa-l salvez. Si era un vant cand a fost coborat in groapa, din ala rece. Macar sicriul de pisica era capitonat si nu-i era frigut acolo.

In doi ani de pisica mi-a adus atat de multa bucurie, ca nu pot descrie in cuvinte. Era asa dragalas si iubitor. Parca simtea cateodata ca sunt mai deprimat si venea pe mine si torcea.

Si curajos cum deschidea el usile prin casa si dupa aia intra triumfator cu coada sus in camera. Ca si cum ar fi invins intr-o mare batalie. Si cum ii placea sa fie mangaiat pe burta. Ziceam ca-i place cu roatele in sus. Asa tare ii placea sa fie mangaiat pe burta. Il mai alintam si-i ziceam pisicaine.

Cand deschideam punga cu treat-uri, nu conta unde era in casa, era primul de miau-miau-miau ca vrea ceva bun. Si asta desi nu prea era el chiar ok cu picioarele din spate, cand era vorba de treat-uri era primul.

Best cat someone can have. Si sunt incredibil de recunoscator ca a fost pisica mea. Si norocos ca am avut parte de el.

Nu sunt eu cel mai spiritual om din lume, dar sper ca sufletelul lui de pisica este acum intr-un loc mai bun si ca are parte de toate treat-urile si managaierile din lume.

Numai bine, prieten drag! Sper ca unde esti, esti cel mai fericit pisic!

Acum frate-su, Spock, miauna prin casa si il tot cauta. Si miauna. Si cauta. Si mi se rupe sufletul ca nu stiu cum sa-i spun in pisiceasca ca fratiorul lui nu mai e. Ei mereu au fost impreuna, nu au stiut ce e aia sa nu fie impreuna. Mai ales cand stateau la plasa de la geam si se uitau si ziceau chestii la porumbei. Sau cand stateau impreuna unul langa altul si stateau la poze.

air travel rant

diverse
  • Toate liniile aeriene din Europa acum sunt un fel de low-cost. “Pe vremea mea”, diferenta intre o linie “normala” si una low-cost era ca aveai bagaj de cala si puteai sa-ti alegi ce scaun vrei. Si erau mai serioase, in sensul ca nu se anulau cursele. Well, acum toti operatorii din Europa (AirFrance, Lufthansa, Tarom etc.) unt un fel de low-cost: vrei bagaj de cala, dai bani. Vrei sa-ti alegi loc, dai bani.
  • Low-cost-ul s-a scumpit crancen. Am avut de facut niste zboruri de facut saptamanaile astea si .ro-.gr a fost ami ieftin dus-intors cu Tarom decat cu low-cost. In sensul ca asta de linie a fost vreo ~400EUR, iar low-cost era vreo ~430EUR. Si .ro-.ch cu low-cost era vreo 420EUR la niste ore neprietenoase, business cu o combinatie de Swiss/SBB/Lufthansa a fost 498EUR la niste ore normale. Economy era similar cu low-cost, da aveam draci pe preturi asa ca mi-am ars-o elitist.
  • Muie LHR, ca am avut acu vreo luna si ceva escala pe acolo si mi-au ratacit bagajul de a trebuit sa boschetaresc peste balta 5 zile intr-un hanorac. In fiecare dimineata cand citesc stirile sper sa citesc si una despre Anglia ca s-a scufundat in mare cu toti pisatii aia de englezi.
  • Muie si Tarom, ca nu mai dau de mancare pe zboruri. Ci doar apa. Si tristo-amuzant asa, in economy iti dau literalmente un pahar cu apa si la business o sticla de jumate :) Opulenta maxima. Uitasem sa scriu.
  • Alora de la Lufthansa sa le zica cineva ca nu-i place nimanui painea germana. Si ca sa o dea in cantitati industriale pe avion nu ajuta. Sa mor, bagi doua felii din alea si esti constipat o saptamana daca nu-i dai cu ceva sa te strice intentionat la stomac sa scapi de dop.
  • Si un pic de nehatereala: in lounge-ul din BSL era la receptie o romanca si m-a luat prin surprindere cand a trecut de pe engleza cu accent german pe romana cu accent ardelenesc. Iar cand am ajuns in OTP, mi-a urat un tip de la politia de frontiera bun venit. Si nu imi amintesc daca mi-a mai zis cineva inainte asta.