next-gen retail

diverse

Ca si consultant nimeresc in tot felul de proiecte, unele la care nu m-as fi gandit vreodata. Una din cauze ar fi ca nu m-am gandit ca in anumite industrii ar fi nevoie de ce stiu eu sa fac, dar cateodata se pare ca e :)

Un exemplu de proiect din asta ar fi magazine fizice in mall-uri:)) Iar anul trecut am participat la deschiderea primelor doua magazine (din cateva sute) de la niste oameni. Pentru unul ca mine care nu s-a plimbat niciodata prin spatele magazinelor, toata treaba a fost super interesanta.

Super interesant pentru ca am apucat sa vad tot procesul cap coada a ceea ce inseamna deschiderea unui magazin de la un spatiu gol pana la primii clienti in magazin. Si este exagerat de multa munca sa te intelegi cu toata lumea, de la arhitecti la vopsitori. Ca si anecdota din multe altele, a trebuit sa vina un contractor sa traga cabluri de retea pentru niste senzori si s-a gandit sa fie de ajutor si a tras 16 cabluri in loc de 8 ca s-a gandit el ca sa fie acolo trase in caz ca se strica vreo unul.

Acum, de ce “next-gen” retail? Pai pentru ca spre deosebire de restul magazinelor din mall-uri, astea de le-am deschis sunt mai high-tech asa:

WiFi pe bune + security si nu o petarda de $50 aruncata in vre-un colt. Asta a fost mana mea, ca daca sa ai conexiune buna de date si acoperire calumea nu poti s-o faci “el cheapo”. La fel si cu segmentarea retelei, ca fiecare producator are o idee de ce vrea sa faca si nu e bine sa-l lasi de capul lui cu acces peste tot. Treaba asta o pusei prima sa ma laud :)

RFID: toata marfa are tag-uri de RFID si in felul asta stii exact ce si cate SKU-uri sunt intr-un magazin. Dupa ce am vazut cate zeci de mii de produse pot intra in cateva sute de metri patrati de magazin, n-as vrea eu sa fiu ala care face inventarul manual ca in cazul unui magazin clasic. Cu un scanner portabil de RFID poti face in doua-trei ore inventarul la tot magazinul cu o rata de eroare neglijabila. O alta utilitate a tag-urilor este sistemul de antifurt, ca nu mai trebuie sa gauresti marfa sa-i pui chestii din alea mari cu vopsea inauntru.

Cabine de proba inteligente: fiecare cabina de proba are o tableta conectata la un mic server local care la randul lui este conectat la niste cititoare de RFID de la distanta si cand intri intr-o cabina de proba, poti vedea pe tableta exact ce ai luat cu tine in cabina si daca ceva nu se potriveste poti vedea in timp real daca este pe stoc in magazin si daca da, “apesi” pe un buton pe tableta si un asistent de vanzari primeste un mesaj pe telefon cu ce ai nevoie si iti aduce in cateva minute. Eu m-am bucurat maxim de optiunea asta ca numai eu stiu de cate ori m-am dus sa probez ceva si dupa aia a trebuit sa ma imbrac la loc sa ma duc sa caut alta masura sau stil si dupa aia sa stau iar la coada la cabina de proba sa mai bag o fisa sa vad daca acu se potriveste ce cautam.

In urmatoarele magazine o sa fie niste oglinzi mari cu touch screen integrat pe aproape jumatate din suprafata si experienta o sa fie si mai high-tech ca o sa fie ca’n Star Trek sau orice alt SF de calitate, cam ca in poza de mai jos (care poza e pe bune, doar persoana de probeaza e un model retusat sa dea bine la reclama):

Treaba cu versiunile noi de magazine e misto ca poti itera prin concepte pana gasesti unul sau mai multe care se potrivesc zonei geografice unde se deschide fizic magazinul.

Traffic counters: niste camera inteligente puse la intrarea in magazin si in interiorul sau pot identifica persoanele (adica faptul ca prin magazin se plimba o persoana si nu o pisica) si fac analiza aproape in timp real pentru niste metrici de genul:

  • cati oameni au trecut pe langa magazin si cati din ei au intrat in magazin (cred ca se numeste rata de conversie sau pe acolo)
  • heatmaps cu ce zone din magazin s-au oprit cei mai multi oameni
  • vanzari medii per persoana intrata in magazin (in combinatie cu informatiile transmise de POS)
  • trail heatmaps care arata cum s-au plimbat oamenii prin magazin. asta arata interesant ca incepe cu niste liniii subtiri si se tot ingroasa in functie de cat de multi oameni se plimba.

Asta cu numaratul de persoane este foarte misto, ca daca pui harta magazinului in sistem si descrii ce se afla in fiecare zona poti sa afli super usor care sunt cele mai interesante produse pe care le ai de vanzare.

Acum toate astea sunt in sisteme diferite pentru ca fiecare producator a avut focus pe o nisa, dar prin niste API-uri cred ca se pot agrega toate informatiile astea sub o singura umbrela si doar trebuie sa dai un click sa vezi cum sta treaba intr-un magazin anume. Mai ramane de vazut daca exista acele API-uri…

Ma fascineaza tehnologia asta, ca te ajuta sa optimizezi lucrurile in cele mai mici detalii si sa faci experienta pentru clienti cat mai placuta, dar in acelasi timp ajuta si asistentii de vanzari sa fie mai eficienti. Si n-as fi stiut de ea si cum functioneaza daca nu eram implicat activ in jucaria asta cu retail-ul.

Suna naiv prima fraza din paragraful de mai sus, dar tot procesul de cumparare este mult mai simplu cand ai un pic de tehnologie la indemana.

Desi nu prea te gandesti la ce inseamna logistica din spate cand intri intr-un magazin sa-ti cumperi pantofi sau haine, este tare interesant domeniul asta pentru ca daca vrei sa fii eficient ai tot felul de dileme, de la cum atragi clienti sa intre la tine in magazin pana la cum calculezi la cat stoc sa ai si cum sa-l refaci cand se mai vand produse fara sa ai prea multa marfa blocata intr-un magazin – marfa care costa s-o produci si sa o stochezi.

alita: battle angel

diverse

Din trailer era super jmecher filmul. Finalul insa a fost mega dezamagitor. La fel si unele bucati din film. In ultima vreme filmele astea SF sufera de prostie maxima. La fel cum a fost si Mortal Engines, efecte misto dar n-au mai avut bani si de poveste si de un final calumea si au futut distractia.

the basics

diverse

Ca si prostituata intelectuala, sau consultant in exprimare acceptata public, am tot felul de situatii printre care design, implementari sau depanari. Cu cateva exceptii, mai toate se invart in jurul a: trebuie sa facem un sistem sa mearga, sa fie rezilient si preferabil sa nu se strice asa des. Ca e vorba de o infrastructura, de o retea sau de ceva de securitate, mai mult sau mai putin toate se invart in jurul unor concepte de baza care trebuie aplicate intr-un anume fel sau anume ordine pentru a ajunge la rezultatul final.

Pe langa asta, am mai prins si chestii de programat pentru a realiza integrari intre sisteme. Da si acolo am un API intr-o parte si alta si trebuie sa fac API-urile astea sa se inteleaga intre ele.

Ca sa mi-o ard asa filozofic, daca ai o fundatie solida, poti sa construiesti oricat pe ea.

Ce vreau sa zic cu asta? Pai faptul ca toate lucrurile se bazeaza pe niste standarde si pe niste principii.

Standardele sunt facute pentru interoperabilitate. Cum e de exemplu pentru TCP, UDP, HTTP, DNS, SMTP, VLAN, 802.11a/b/n/ac/ax etc.

Si daca sunt privite un pic de la distanta, sunt ca niste caramizi de lego cu care poti construi ce ai nevoie. Important e sa stii ce face fiecare caramida si cum se poate combina cu alte caramizi. Chiar nu e nimic special sau magic in asta, trebuie doar sa cunosti foarte bine caramizile astea.

Pentru ca lucrurile pot functiona doar intr-un fel, indiferent de implementare. Si Chrome si Firefox si alte browsere tot GET o sa faca sa ceara o resursa de la un server web la intamplare din Internet. TCP numai SYN o sa trimita primul pachet cand initiaza o conexiune si o sa astepte un SYN/ACK. Si exemplele pot continua.

Si atunci, daca intelegi lucrurile astea super bine, poti face aproape orice, ca diferentele sunt doar de configurare sau de implementare. Si Apache si Nginx sunt servere web, fac aceleasi lucruri, doar ca se configureaza diferit si au o filosofie de implementare un pic diferita, dar pana la urma tot HTTP vorbesc. La fel si BIND si PowerDNS… vorbesc DNS, nimic altceva.

Pe langa partea de design/implementare mai ai si partea de depanare, care e foarte importanta. Pentru ca trebuie sa repari pisatul stricat cat mai repede si preferabil sa-l faci sa nu se mai strice la fel si a doua oara.

Cand ai un serviciu de DNS care nu merge, e simplu sa stii cum functioneaza protocolul si implementarea aleasa sa stii de unde s-o apuci.

Si uite asa te intorci la “the basics”: ce ar trebui sa se intample si ce se intampla de fapt. Si daca stii astea, atunci poti sa-ti faci un plan de cum sa rezolvi problema sau daca e complicat, sa stii in ce directii sa te indrepti ca sa nu pierzi exagerat de mult timp dand de cap unei probleme.

La fel si cu retelestica: pachetele alea merg doar intr-un anume fel, nu pot merge altfel. Si daca stii cum ar trebui sa mearga, poti s-o iei de la OSI Level 1 pana la OSI level 5-6-7 si sa vezi unde da cu virgula.

Sau la WiFi, daca intelegi care e treaba cu cate canale ai disponibile in 2.4Ghz si ce e aia co-channel interference si de ce SNR e mai important decat “signal strength” poti rezolva problema.

Chiar nu e mare filosofie daca stii lucrurile de baza. Si n-o zic condescendent.

Acu vreo zece ani imi pierdeam noptile debugand firewall-uri de GTP. Si dupa ce am invatat un pic cum functioneaza un GGSN, un SGSN si alte chestii pe langa, puteam sa ma prind unde se impotmolea treaba si ce trebuia sa fac sa mearga iar. Suna telefonul la 4 dimineata, stiam sa zic imediat lucruri.

Azi am bunghit ce ma-sa avea un HBase de nu mergea cum trebuie luand-o de la baza: cum functioneaza, ce e aia un Region Server, ce face un Data Node sau un Master Node si dupa aia citind ce mai zicea prin log-uri si cum se manifesta.

Ce vreau sa zic asa in multe cuvinte, e ca important e sa stii cum functioneaza un protocol si pe ce standarde se bazeaza.

Cel mai daunator pentru o persoana e sa invete cum functioneaza un produs care implementeaza un protocol si sa se rezume la ce stie produsul ala sa faca sau cum. Ca de la standardul protocolului pana la o implementare reusita e cale lunga si multi nervi. Si multe presupuneri gresite.

De nu stiu cate ori a trebuit sa explic la tot felul de gigei de la producatorii unui produs sau al altuia ca lucrurile nu functioneaza cum isi inchipuiau ei si ca lumea reala e un pic diferita de aia imaginara in care traiau ei.

E OK sa stii si cum functioneaza un produs anume prin prisma intelegerii cum un producator a implementat un standard sau altul si cum faci sa-l configurezi si sa-l depanezi, dar mai mult de atat, nu.

the abcs
Don’t forget the A B C

servicii

diverse

De draci ca am fost bou si n-am socotit cum trebuie data de expirare de la pasaport si acu stau la frig in loc sa fiu la caldurica pe o plaja, m-am dus si mi-am luat mobila pentru casa.

Un fel de “mi-am luat 20 de perechi de pantofi” daca eram femeie. Da’ cum nu sunt, mi-am luat mobila.

Am inceput cu un dresser pe care l-am asamblat singur in vreo 2-3 ore. Dupa aia m-am dus intr-o zi la Ikea, am gasit un fel de servanta/biblioteca pentru sufragerie si cu loc de televizor, agatabila pe perete si am zis ca asta e combinatia. Inclus cu serviciu de livrare (ca dresser-ul ala avea 45kg si m-am spetit un pic sa-l car pana acasa) si montare.


Livrarea a venit in intervalul stabilit, o masina cu 3 oameni si au carat 27 de colete pana in casa, au zis la revedere si aia a fost.

Azi au venit montatorii (nu stiu cum se zice exact) si au montat 15 corpuri de mobila pe perete in aproximativ o ora si jumatate. Adica desfacut cutii, asamblat mobila, dat gauri in pereti, pus sine, montat la nivel vreo 15 corpuri si au plecat.

Cu ocazia asta am descoperit ca mi-am luat cam multa mobila, ca am umplut un perete intreg.

Montajul a fost super ok, timpul estimat era intre 14-21, au venit la patru jumate si au plecat la sase. S-au miscat de parca ii fugarea careva.

Aveam asa un pic de dileme cu montatul ca numai povesti cu mesteri am tot auzit in ultima perioada, dar am avut noroc.

Mai astept sa fie livrata si-o canapea verde ca sa nu-mi uit radacinile oltenesti si mai vad eu dupa ce lipseste.

In fine, ce voiam sa zic e ca dupa o lunga perioada de timp chiar am fost incantat de serviciile prestate pe aici.

zeii vacantelor

diverse, , ,

Anul trecut cred ca am facut ceva, am injurat sau m-am uitat urat la zeii vacantelor.

Am plecat cu aventura din .ro, si azi in timp ce ma pregateam sa ajung in Phnom Penh, am ramas blocat in SGN in tranzit ca pasaportul meu are valabilitate sub 6 luni si nu ma primesc aia de la imigrari din Cambodia.

Pasaportul expira la inceputul lui Iulie si mi-am facut eu socoteala ca pot sa ma plimb toata luna Ianuarie si dupa aia sa ma intorc la frigul de pe plaiurile mioritice.

Eh, se pare ca 6 luni nu sunt asa calendaristice dupa nume cum am numarat eu pe degete, ci 180 de zile. Si cam peste tot in lume nu te primeste nimeni daca pasaportul are valabilitate sub 6 luni (in afara de tara de rezidenta, bineinteles).

Zborul HKG-PNH l-am luat cu Vietnam Airlines cu escala in SGN. Pe site mi-au cerut date de pasaport si a fost OK, imbarcarea de azi a fost OK, security check in zona de tranzit din SGN a fost OK si aia. In timp ce ma pisam inainte sa ma duc la imbarcare inainte de zborul spre PNH, imi aud numele strigat. Zic ba n-are cum sa fie c’am intarziat ca erau oameni la coada cand m-am dus la buda.

Ma duc la aia si avem o discutie despre pasaport si cum ca soarta, dar nu ma pot imbarca ca alea 180 de zile s-au facut acu 2 zile si ca nu pot sa trec de imigrari in PNH.

Zic bine, bine, si acum ce facem? Colegii de vacanta ajunsesera deja in PNH cu alt zbor si zic sa sune la ambasada .ro in Vietnam sa vedem daca pot aia sa mi-l prelungeasca cumva si sa-mi continui drumul. Numarul ala din SMS-ul de la MAE pe care-l primesti cand ajungi intr-o tara straina nu era bun. La numarul de urgente MAE din .ro n-a raspuns nimeni.

Se pare ca e foarte important sa nu ai urgente cand esti in afara tarii ca o sa sugi pula cu doua maini ca veverita.

Astia de la Vietnam Airlines m-au adus frumos in zona de sosiri si am inceput sa ma simt ca in The Terminal. De imigrari in SGN nu puteam sa trec ca n-aveam viza, si in al doilea rand pasaportul avea validitate sub 180 de zile.

Vad un transfer counter de Emirates si ca aveau un zbor la 23:55 spre DXB de unde aveam mai departe un zbor FlyDubai spre OTP. Pe site pretul sa zicem ca era decent pentru last minute booking, dar i-am intrebat inainte daca au locuri & stuff. Dupa vreo 45 de minute de asteptat dupa confirmari: full flight, inclusiv la Business.

Cum ala era ultimul zbor pe ziua de azi, am cautat zboruri maine. Evident ca daca faci escala in Europa te pisa la pret pentru one way, ca se stie ca europenii au bani.

Cine si-a cumparat un bilet scump one-way spre .ro ca un sef? De banii aia o sa fiu seful la calculat date. O sa devin calendarul uman, dupa calculat sa convertesc si intre calendare: vrei Gregorian la Iudaic? Da la baiatu’ ca iti zice din cap. Vrei Gregorian la Islam? Cum sa nu, pot sa prevestesc cand incepe Ramadanul pe urmatorii o mie de ani.

Dupa ce-am luat biletul m-am dus la aia de la biroul de transfer sa le arat numarul de la e-ticket sa-mi dea boarding pass sa ma duc in pizdia la frig. Dar ce sa vezi, zborul e operat de AirFrance si aia trebuie sa-mi dea boarding pass si aia incep programul la 20:00 si sa stau sa mai fac niste pasi.

Intr-un final pe la opt si-un sfert asa dau de o tipa care pana la urma a inteles dilema mea, m-a crezut pe cuvant ca in CDG nu-mi trebuie viza de tranzit si ca chiar pot sa ma duc cu pasaportul pana la destinatia finala, mi-a dat si locuri la culoar pe ambele zboruri si cand sa tipareasca boarding pass-ul s-a stricat imprimanta aia de bilete.

Long story short, 20 de minute mai tarziu s-a reparat imprimanta si am boarding pass. Srsly, nu stiu ce-am facut, da am facut fix opusul calcatului in cacat. Asta, s-au m-a cobit careva maxim.

13h:25min din SGN in CDG. Fara numar. Macar zbor la vest si n-o sa fiu pisat de oboseala cand ajung in OTP. Sper si sa prind un pic de motaiala pe zborul ala.

Acu stau in lounge-ul de la astia, ca intr-un final mi-au dat aia punctele si am mai castigat un an de intrat in lounge-uri, si scriu despre cat te costa ca nu stii sa socotesti. Asa e cand nu belesti ochii, belesti cardul si ramai ca boul blocat in aeroport. Pot sa ma laud cu cea mai scurta si scumpa vacanta de pana acum. FMM.

hong kong on the cheap

diverse

Dupa Taipei, urmatoarea escala a fost in Hong Kong, ca e un oras misto pentru 2 zile si prognoza meteo arata ca nu o sa mai tremur ca un carnat ca sunt 4 grade cu ploaie si vant cum a fost acu 3 ani.

Am stat fix la acelasi hostel ca in 2016 si de data asta arata mult mai bine. Chiar am gasit o camera doar pentru noi sa nu ne inghesuim cu lumea pe langa paturi.

Am venit cu foamea in gat si ne-am dus la cautat mancare pana am gasit un restaurant german unde am mancat pentru prima oara fondue. Si-am reusit sa beau o halba mare de Hoegaarden fara sa ma doara capul. Am dormit ca un bebelus caruia i s-a dat cu tuica la gingii.

Am bagat o vizita pe promenada de langa Admiralty, ca era soare si frumos. Dupa aia o vizita in Mongkok unde am ratat la mustata targul de pasari si am vazut doar un papagal mega gras care se plimba pe niste cutii. Din Mongkok am ajuns pe Temple Street la Night Market unde am mancat o rata super buna. Nu stiu cum sunt la alte mancari, da cand vine vorba de rata, chinezii stiu s-o gateasca intr-un mare fel.

Evident, de neratat a fost plimbarea prin partea din Kownloon a Victoria Harbour sa vedem skyline-ul Hong Kong-ului care ca de obicei este asa… din alta lume.

A doua zi, soare, frumos, asa ca vizita obligatorie la Victoria Peak sa vedem cum arata Hong Kong “behind the scenes”. Era o super coada la The Peak Tram, si aveam de asteptat acolo sau varianta simpla: un taxi pana sus, care s-a dovedit a fi mai eficient financiar decat plimbarea cu funicularul, si aproape la fel de spectaculos drumul ca sunt numai serpentine pana sus.

Am incheiat ziua glorios la un sushi bar si dupa aia o bere la coltul strazii, ca baetii :))

A doua zi, alt zbor, alta distractie.

taipei on the cheap

diverse

La o petrecere de Craciun, dupa ceva mai multe shot-uri am convins vreo doi prieteni sa vina cu mine in vacanta :)

OTP-SVO-PVG-TPE. Cel mai ieftin bilet cu SkyTeam sa imi strang puncte sa raman cu privilegii si pentru la anul. Nu de alta, da aia in CDG au mancare super buna in lounge.

Ajungem noi la aeroport pe la 10:30 asa, zbor la 12:25. Stam la coada pentru check-in si astia de la Aeroflot au diverese dileme. Eu m-am dus la SkyPriority si ala de acolo tot imi zicea ca’s Economy. Eu ii aratam ca pot sa fac check-in acolo, el zicea “… but Economy”. Pana a venit o suprvisoare si a rezolvat problema. Colegii mei de vacanta aveau dileme existentiale cu cunostile de geografie a lui aia de la check-in. “Aveti viza de China?”, “Nu ne trebuie viza de China ca mergem in Taiwan, in Shanghai aveam doar escala”, “Mergeti in China, scrie aici ca e China unde mergeti”, “Republic of China e diferita de People’s Republic of China”, “Dar scrie China”. S-a terminat cu supervisoarea care a rezolvat si dilemele geografice ale aleia.

Trecem de security check, evident iar a bipait pisatul ala de la securisti si m-au pipait sa vada daca n-am atins substante “interzise”.

Ne duc astia cu autobuzul la avion, ne imbarcam, porneste avionul, pushback pana pe calea de rulare, pornesc aia motoarele, le tureaza un pic, si ne intoarcem la locul de parcare “ca avem niste probleme tehnice”. Colegul de partea cealalta zice “ba, e o masina de pompieri afara si e unul de filmeaza avionul”. Se pare ca era o problema mai mare si baiatul cu banda adeziva si sarma de balot n-a putut rezolva problema.

Ne dau jos din avion cu tot cu bagaje si ne aduc in aeroport la sosiri domestice, ne verifica politia de frontiera pasapoartele si ne trimit la biroul Aeroflot sa ne rezolvam problema.

Intre timp am sunat la aia de la care am luat biletele sa le zicem ca s-a anulat cursa si ca sa ne rezolve. Aia zic ca Aeroflot nu stie nimic de asta si ca la ei in sistem apare doar ca “delayed” si ca sa-i sunam dupa ce primim rerutare. Banii inapoi pe bilete nu putem sa-i primim decat daca nu ne dau aia de la Aeroflot nimic si ca daca vrem musai, este renuntare voluntara si ca o sa fie taxa si ca nu se stie ce primim.

Ideea e ca aveam o cursa de Turkish Airlines care pleca la 21:00 din OTP si avea dupa aia un zbor lung direct in TPE.

Cum nu ne-au dat banii inapoi, am mai insistat la Aeroflot si ne-au dat bilete pana in PVG pe o cursa de KLM din AMS. Zborul pana in AMS era cu Tarom si dupa KLM. Ne dau biletele noi, ne ducem la Tarom la check-in si am stat si pe’acolo vreo 30min ca de fapt Aeroflot pusese codul gresit pe bilete si trebuia RO… in loc de KL…

Noroc ca pe 25 nu prea a zburat nimeni cu Tarom si am stat p’acolo la glume cu omenii de la check-in.

Iar security, de data asta n-am mai bipait si la pasapoarte ma intreaba ala daca n-am mai trecut mai devreme pe la el. Ii zic ca da, dar s-a anulat cursa anterioara si ca am alta cursa acum. Si dupa ce am zis asta am avut un moment din ala de facepalm, ca as fi vrut sa-i zic ca e un hobby d’al meu sa trec de cat mai multe ori intr-o zi pe la verificat pasapoarte.

Sunam iar la aia cu biletele, le dam zborurile noi si sa ne dea cursa noua din PVG in TPE. Cica ne cauta ei cand gasesc ceva util.

Tarom-ul pleaca la timp, 23 de oameni intr-un avion de 150.

KL-ul din AMS spre PVG avea intarziere si iar da-i telefoane ca o sa ajungem mai tarziu, aia o labareau ca sa vedem de zboruri avem pana am gasit noi un zbor de ne convenea si aia au fost de acord sa ne rezerve bilete pe el.

A venit si randul sa facem imbarcarea, si tot butonand eu aplicatia de la KLM vad ca pot sa-mi fac upgrade de la Economy la Business folosind mile sau sa le dau niste bani. Zic sa folosesc milele ca tot expira in Martie si nu cred ca mai zbor pe undeva unde sa le folosesc.

Se blocheaza aplicatia, dar o rezolv in avion si uite asa am reusit sa bifez Business pe un 787-9 :) Happy happy, joy joy.

10 ore si un pic pana in PVG, am dormit destul de bine. Mi s-a facut greata de la caldura de vreo doua ori, dar am supravietuit.

In PVG a fost interesant, ca pentru tranzit in China iti trebuie viza de tranzit. Si e cu completat Arrival/Departure card, luat amprente, pus viza si toate cele.

Aproape ne-am ratacit un pic prin PVG, dar oamenii stau cu geana pe toti turistii si-i ajuta. Alta coada de check-in la China Airlines, ne dau aia aproape ultimele locuri din avion, trecut prin imigrari, iar amprentat si pozat sa ne verifice ca tot noi suntem, iar security si in sfarsit eram in drum spre TPE.

Cu ocazia asta am descoperit ca GMail nu merge in China. Si aia de la hostel inchideau la 9 si dupa ceva scarpinaturi in cap am reusit sa le dau un mail si sa-mi zica cum sa fac “self check-in”. Am descoperit hostelul (ca astia n-au semne pe strada) si am reusit sa intru, dar n-am gasit cheia pe care ziceau ca mi-au lasat-o. Temporar am gasit un pat liber si am cazut rupt.

Frumos Taipei asta si mai ales ordonat, zici ca e un fel de Japonia wannabe. Stau astia ordonati la cozi, nu se inghesuie, sunt mega politicosi si tot asa. Abia astept sa ajung prin Japonia sa vad acolo cum e.

De pe 27 Decembrie pana pe 2 Ianuarie am batut orasul in lung si in lat:

  • National Palace Museum
  • Chiang Kai-Shek Memorial Hall
  • Taipei 101
  • Shilin Night Market
  • Tamsui Old Street
  • Miniature Life by Tatsuya Tanaka
  • Tea plantation (aci am ajuns seara, n-am vazut nimic, da am mancat bine)
  • Specialty coffee shops (asta c’am io pitici pe creier cu cafeaua buna)

Pe langa cele de mai sus, am mers aiurea pe strazi. De revelion ne-am dus sa vedem focul de artificii de pe Taipei 101 si a fost… super tare. ~250-300m de bloc din care se lansau artificii. Si pe o ploaie din aia marunta si cu un pic de vant. Plafonul norilor era foarte jos ca acoperea varful cladirii si a ajutat la crearea unui efect de halo misto cand explodau artificiile in nori. 6 minute de culori.

Pana pe la 23:55 toata lumea era cu umbrelele in cap si aveam dileme de cum o sa vad artificiile si cum sa le filmez cu atatea umbrele in fata. Dupa 23:55 toata lumea a inchis umbrelele si s-a pregatit de artificii, sa apuce toti sa vada.

In drum spre casele noastre, am zis sa mergem un pic pe jos pana la o statie de metrou mai indepartata ca sa nu ne omoram cu toti de plecau din zona unde este Taipei 101.

Mergem ce mergem pana gasim o statie de metrou fara trafic si ma uit si eu cu GMaps sa vad ce tren, pana unde si daca trebuie sa schimbam ceva. Si m-am uitat vreo cateva minute bune la telefon si nu intelegeam de ce trebuie sa iau trenul 5 statii sa ajung in statia de unde am plecat, pana intr-un final am realizat ca Shongshan e diferit de Zhongshan. Si ca de aia trebuie sa mergem 5 statii. Interesant e ca aveam tot felul de filme in cap: o fi fost shot-ul ala de tequila de pe strada vandut de niste oameni veseli, o fi fost sampania de-am baut-o dupa artificii?

De mancat am bagat mai mult coreean si japonez, ca mancarea traditionala taiwaneza e un pic prajita prea mult si cu mult ulei. Si la japonez am bagat sake cald care este super bun dupa ce treci de mirosul de orez fiert cu alcool.

Ce-am mancat nu pot spune, ca majoritatea restaurentelor sau pe unde am mancat pe strada aveau meniu doar in multe dialecte de chineza si in japonez/coreeana. Si poze cu mancarea. Am mancat asa dupa la ghici dupa cum aratau chestiile in poze.

Am suferit un pic mai mult de frig decat imi imaginam, si acum sunt fericitul posesor al unei geci noi de toamna/ligt-winter si o bluza de corp de la Uniqlo ca au aici zeci de magazine :)

Intre plimbari am stat sa ma tiganesc cu aia de la Skyteam ca nu voiau sa-mi dea punctele si milele pe zborurile vietii cu KLM, si pe 31 expira perioada de calificare si dupa ce i-am convins ca nu m-am teleportat din OTP in AMS sa iau avion, mi-au dat milele si punctele.

Frumos Taipei asta, as mai da o zi prin el daca as avea o escala mai lunga.