Category Archives: diverse

si primul rant

Pe principiu ca’s roman, dupa treaba cu mutatul si alergatul, acu tre sa ma si plang de chestii.

  • Astia nu stiu sa gateasca. De cand am venit bag sandwich-uri si alte crapuri. Am incercat cateva supe la munca, una a fost relativ OK (crema de rosii, nu prea ai cum s-o strici decat daca te chinui rau de tot) si alta a fost supa de linte. Nu stiu daca le-a zis cineva bucatarilor ca lintea trebuie lasata in apa peste noapte si fiarta bine de tot. Parca am mancat seminte fierte.
  • Io lucrez la design. Adica teoretic imi inchipui stuff, fac specificatii si altii implementeaza. Buba e ca trebuie facute specificatii relativ din burta dar care sa mearga cam din prima in practica. Laborator teoretic exista, practic au dat unii live trafic prin diverse si acu laboratorul e un fel de productie cu acces limitat pe ici pe colo. Care din ce am auzit, laboratorul oricum era cu acces controlat ca trebuie sa imite productia…
  • In mare m-am cam prins io de ce in corporatii ies chestiile aiurea. Fiecare se ocupa e bucatica lui si e “expert” pe ea, iar restul iau de bun ce se debiteaza. Asa ca daca ai noroc sa ai unul mai putin cunoscator intr-un domeniu… reteta de succes despre cum se duc lucrurile de rapa foarte repede si intr-un mare fel. Ca aialalti nu comenteaza pentru ca nu e treaba lor :)
  • Nu stiu altora cum li se pare, da restaurantele sunt scumpe. Am gasit unul asiatic asa, aproape 10 lire o supa. Bine, e multa, da totusi… 10 lire sunt 10 lire.
  • Marti am program de spalat pe creier in corporatie, o zi intreaga in care o sa-mi explice niste oameni cum ca e cea mai tare corporatie si ca sa fim mandri or something ca lucram acolo. Dupa aia tre sa fac prezentare despre cum valorile companiei se aplica in echipa. Cu PowerPoint and shit. Taking bullshitting to another level.

cum m-am mutat in uk

Pe principiul ca e bine sa existe un echilibru intre soare si ploaie, dupa ce am terminat-o cu desertul m-am dus acu la ploaie sa egalizez lucrurile. Inca nu’s sigur de treaba, ca de obicei opusul soarelui e zapada, nu ploaia.

Primul lucru, trebuie sa ai unde sa stai. Case/apartamente de inchiriat se pot gasi pe rightmove sau zoopla. Eu am dat mail la toate agentiile si le-am zis unde caut casa, cate dormitoare si ce nevoi am mai avut io. M-au contactat diversi si am stabilit vizionari. Asta cat timp eram inca in Romania, ca sa nu pierd timp aici cand vin cu cautatul.

Aci casele nu au si dimensiunile listate, doar single bedroom sau double bedroom si alte ciudatenii. Majoritatea au living+bucatarie comuna (open plan le numesc ei). Single bedroom inseamna ca in dormitor incape un pat de o persoane, iar double bedroom ca incape un pat dublu. Si cand zic incape, asta inseamna, incape. Nu presupune ca poti sa te misti prin camera. Asta am aflat de la niste colegi, ca nu eram io convins de ce inseamna toata treaba cu marimea dormitoarelor.

Vizionatul e partea usoara, incheierea contractului e partea mai complicata. Pentru a te muta trebuie asa:

  • Pasaport si un scan dupa cele doua pagini cu poza
  • Ceva factura de la utilitati sa reiasa unde stai acu. Eu le-am dat un PDF de la banca unde zicea ca stau la adresa. Buletin e de aratat doar atunci cand adresa din el bate cu aia unde stai.
  • Bani. Multi bani:
    • platit deposit (asta e sa-si acopere ei cheltuieli daca faci dezastru in casa, se tine intr-un cont special – un fel de escrow)
    • platit prima luna de chirie
    • platit referencing (sa iti dea datele la o agentie care sa vefice ca n-ai datorii in UK, sau ca esti rau platnic sau mai stiu eu ce)
    • platit taxe agentie (comisionul agentiei)
    • platit taxa de rezervare (asta e cam la aceeasi valoare cu comisionul  si tot ce face agentia e ca daca suna careva dupa aceeasi casa o sa zica ca nu mai e valabil anuntul)
    • check-in (le dai bani sa vina cu tine la casa si sa-ti dea cheile si sa-ti arate stuff prin casa)

Unele agentii accepta doar plata prin banca, altele accepta si plata cu card, iar cash sunt ceva mai putin. Asta cu plata prin banca e OK daca ai timp de pierdut, ca alfel dureaza 2-3 zile pana le apare alora banii in cont. Nu-ti da nimeni cheile de la casa inainte sa-si vada banii in cont. Eu am gasit pe unii de au acceptat plata cu card. +2% comision :(( ca e card extern si deh… taxa de smecher.

Eu am platit joi/vineri si m-am mutat miercurea ailalta.

Daca e managed casa, n-ai treaba cu proprietarul, totul se face prin agentie, inclusiv plata chiriei. Eu asa mi-am gasit. Astia m-au dat in fapt la toti providerii de utilitati ca sa platesc direct acolo facturile. Pana acu mi-au venit acasa scrisori de la apa, gaz si curent. Cred ca trebuie sa fac o citire de contoare sa le trimit inapoi sa ma factureze. Aia de la apa au zis c-o sa ma factureze undeva in urmatoarele 6 luni.

Ca si chestie diferita de Romania, trebuie platit si impozitul pe casa tot de mine. Care e cam 100 de lire pe luna. Pentru asta inca astept factura de la City Council, ca se cheama Council Tax impozitul asta.

Toata alergatura pe mine m-a dus cam aproape 10 zile de cand am pus piciorul in UK pana m-am mutat in casa.

Ca si costuri, am platit vreo aproape 2500-2700 de lire pentru a putea sa inchiriez. Plus hotelul si ala aproape 700 de lire, m-am ruinat un pic mai mult.

Ce este bine de stiut si de cerut, este “contract break” dupa 6 luni. Asta inseamna ca dupa 6 luni pot pleca din casa daca dau 2 luni preaviz ca ma mut in alta parte. Asta ajuta cand gasesti ceva prima oara si pana te dezmeticesti cum sta treaba in oras si sa-ti cauti ceva mai bun, mai nou, mai mare mai altfel.

Dupa distractia asta cu casa ca era cea mai importanta, trebuie aplicat pentru National Insurance number. Pe baza astuia platesti impozit, asigurare medicala si pensie. Pentru a aplica trebuie sunat si facut programare. La programare iti dau un numar de inregistrare si cu ala, cu pasaportul si cu adresa angajatorului te duci in ziua mentionata si completezi un formular. Imprompriu spus completezi, ca-l completeaza cei de la JobCentre Plus (ca asa se cheama unde trebuie mers). Toata distractia a durat vreo 20-25 de minute. Acum trebuie sa mai astept vreo 4-6 saptamani sa-mi dea acest NI cu care o sa-mi ia statul impozite si alte cele.

Cont in banca, ca sa-ti iei salariu. Cu contractul de inchiriere casa semnat, pasaport si scrisoare de la angajator ca lucrez, m-am dus la banca sa-mi deschid cont. Astia vor musai sa ai adresa de UK dovedibila. Unde astia = HSBC, ca i-am folosit si in UAE si au fost OK. A durat vreo ora jumate deschiderea contului ca sunt multe date de completat, trebuie semnate hartii, etc. Mi-au dat internet banking sa pot sa fac plati & stuff si cam asta a fost. Am plecat de acolo cu o foaie de hartie cu numarul de cont sa-l dau la astia la munca sa ma plateasca.

A tot insistat tanti de acolo ca sa-mi fac si card de credit, da deja scapase porumbelu ca pot plati online si cu ala de debit. Ca asta era singura chestie de ma interesa, sa pot sa platesc stuff online. Am deja jde carduri, nu mai am nevoie de mai multe decat trebuie.

Cardul de la banca inca il astept. Sper sa vina in curand. Ca salariu am primit, da n-am cum sa-l cheltui. Poate e un semn sa nu-l cheltui :))

sambata noaptea

Geamul este intredeschis. Ploua. Se aude cum frunzele crengilor copacului de la geam sunt spalate de ploaie. Picatura cu picatura.

Mereu mi-a placut ploaia. Imi da un sentiment de liniste, de ciclitate a vietii. Cand inchid ochii si ploua parca trec intr-o lume serena, complet izolata de lumea in care traiesc.

Cand ploua pot sa gandesc. Sunt eu cu ploaia si cu gandurile mele. Care ma invaluie. Unele nu-mi dau pace, altele devin clare si unele noi iau nastere.

Undeva in departare se aude o sirena.

Ploua.

cartele pre-platite si internet cu buletinul

Din categoria ce chestii se mai intampla in Romania, de ceva vreme s-au trezit aia de la SRI ca ce frumos ar fi daca toata lumea ar fi monitorizata la ce cartele de telefon isi cumpara, unde se conecteaza la internet, ce face pe internet si alte din astea.

Primul lucru e cumpararea de cartele pre-platite doar cu buletin sau alt act de identitate (cel mai probabil pasaport/permis de conducere pentru cei care nu’s romani). De ce? Pai cica sunt multi din astia care fura, pun la cale combinatii si tot felul de lucruri rele folosind telefoane cu cartele pre-platite si nu pot fi identificati. Si pe viitor nu se stie cand vine Ahmed teroristul si isi ia o cartela sa-si sune fratii teroristi sa vina si aia in Romania si sa puna o bombardea cine stie pe unde*.

Treaba asta e stupida din mai multe motive:

  • Din dosarele facute publice pana acum de DNA, se pare ca au fost oameni cu nustiucate cartele pre-platite pe care le roteau in functie de cine vorbeau si tot asa. A fost dat exemplu un gigel parca din Cluj care avea vreo 15 cartele. Si tot l-au prins. Asa ca pica si teoria asta cu prindem infractorii. Un echipament de tip Stingray (care se comporta ca o celula GSM si poate decripta un apel telefonic un timp real se poate face din componente care se gasesc pe piata undeva la vreo 2000 de dolari (cu TVA inclus pentru carcotasi). E, si plimbi un din asta pe langa suspect si ala habar nu are ca e interceptat, indiferent de telefon sau ce numar de telefon are – asa il si prinzi ca are ‘jde cartele.
  • Ca si ‘bad guy’ ma duc si dau niste bani la un om al strazii sa-mi cumpere niste cartele, le dau la complicii mei si aia e. O sa-i ia boii de la bicicleta la ala de si-a dat buletinul.
  • Este foarte irelavant ca daca am abonament trebuie sa dau datele personale de identificare. Abonamentul este un contract intre parti si este normal sa stie furnizorul de servicii cine sunt si unde stau, din simplu motiv ca fiind abonament, prima oara consuma si dupa aia platesc ce-am consumat cand vine factura. Ideea unei cartele pre-platite este tocmai plata in avans a unor servicii si folosirea dupa aceea cand vreau eu si cum vreau eu.

Al doilea lucru, mai spinos si aproape imposibil de implementat fara costuri majore este inregistrarea cu buletinul cand vreau sa folosesc o retea Wi-Fi la un hotel, restaurant, terasa etc. In primul rand, in Romania exista o lege care se aplica tuturor care proceseaza date cu caracter personal, 677/2001. E, si iti trebuie avize de la diversi pentru a procesa si stoca date cu caracter personal, nu e asa ca dai cu subsemnatul undeva si gata, poti tine CNP, adresa, serie de buletin pe un caietel. Daca se aproba asa cum este acum, toate barurile, restaurantele, terasele trebuie sa devina si operatori de date cu caracter personal, pentru ca altfel nu prea au voie sa iti inregistreze datele din buletin. In al doilea rand, sunt scumpe spre foarte scumpe echipamentele pentru managementul retelelor Wi-Fi care permit generarea de nume/utilizator parola pentru fiecare utilizator si apoi inregistrarea utilizatorului pentru fiecare conexiune efectuata.

De ce ideea asta e mai proasta ca aia cu cartelele pre-platite?

  • In primul rand pentru ca o sa ucida toate hotspot-urile gratuite. Romania este cunoscuta in lume ca tara in care poti gasi o conexiune gratuita la internet literlamente la orice colt de strada. Dupa ce ca sunt asa putine lucruri pentru care suntem bine-vazuti, o sa se duca si asta pe pula pentru ca…
  • Toata lumea e considerata vinovata din start. Prezumtia de nevinovatie nu mai exista din start pentru ca ‘daca n-ai nimic de ascuns, de ce sa te feresti’.
  • Abia ce a fost declarata directiva europeana pe baza careia s-a facut si legea big-brother (82/2012) invalida, si SRI-ul se face ca nu vede si insista cu stocarea datelor.
  • Ca metode tehnice, daca sunt raufacator si vreau sa stric ceva, nu ma impiedica nimeni sa folosesc un serviciu de VPN si de acolo mai departe sa fac ce e de facut si in Romania sa apara ca am vizitat un IP oarecare. Pentru ca si daca s-ar face cumva o corelare, in cel mai bun caz ar fi o dovada circumstantiala.

Ca si o concluzie:

  • Din ce am vazut pe internet si citit ziare (online, ca tembelizor n-am) toti aia prinsi de DNA au fost prinsi din motive simple: prosti, lacomi, gura-sparta. Asa ca treaba cu buletinul la cartele pre-platite nu are nici o justificare solida.
  • Internetul e un pic mai vast si te poti ascunde mai bine daca vrei sa faci ceva rau si iar nu prea te poate prinde nimeni daca ai putina grija. La fel, din tara cu internet bun, rapid si ieftin o sa ajungem ca in alelalte tari unde abia mai gasesti un hot-spot pe undeva intr-un hotel si cu costuri din alea prohibitive. Pentru ca de ce sa fie simplu cand poate fi complicat?
  • In lista de documente scoase de Edward Snowden, Romania apare intr-o prezentare ca si ‘trusted third-party for data collection’ cand vine vorba de ciripit lucruri la NSA. Si la cum e formularea facuta, inseamna fie ca SRI face copy-paste la tot ce prinde in cazul fericit, sau ii ajuta pe aia de la NSA cu TAP-uri unde e cazul si nici macar nu stiu ce colecteaza aia. Tind sa cred partea a doua ca pare mai fezabila.

Ma enerveaza teribil ultima placa cu ‘daca nu ai nimic de ascuns, n-are de ce sa-ti fie frica’. Si toti au inceput s-o repete prin ziare sau TV. Si treaba asta e atat de gresita ca nici nu stiu de unde sa incep sa explic de ce e gresita. Dar sa zicem ca din acelasi motiv pentru care eu nu ma duc sa ma plimb cu politia in masina cand sunt in patrulare – ca nu stii daca iau spaga sau nu, sau nu ma duc la SRI sa vad ce mai fac si ce teroristi/parlamentari au mai prins sau au sub supraveghere – chiar daca jur pe rosu ca nu spun la nimeni daca ei nu fac nimic gresit (pentru ce-ar putea insemna gresit in contextul respectiv), nici asa nimeni nu are treaba cu ce fac eu atata timp cat nu fac nimic rau sau nu exista o suspiciune intemeiata ca as face ceva rau. Unde ‘ceva rau’ poate include diverse lucruri scrise in codul penal.

Astea fiind zise, nu vad absolut nici un beneficiu in toata scremerea asta cu dat buletinul la cartele sau internet la o terasa oarecare. Cel putin la internet, o sa ajungem in ‘dark ages’, nici macar prin UAE unde se monitorizeaza si se cenzureaza diverse tot nu era asa strict. Free Wi-Fi era free Wi-Fi fara act de identitate si alte balarii din astea.

o poveste frumoasa

Zeus a umblat din ţară-n ţară, pînă cînd a ajuns şi în Frigia. Era acum însoţit şi de pristavul său, de Hermes. Mergînd aşa-ntr-o bună zi, zeii au intrat într-un sat. Zeus, avînd toiagu-n mînă, se-nfăţişa ca un bătrîn sărac şi foarte obosit. Hermes, la fel de zdrenţuit, se prefăcea că-l sprijină. Mergeau prin praful drumului. Se arătau nepăsători, însă cu ochii cercetau, iscoditori, orişice loc – pe prispe, prin ogrăzi, pe drum – să vadă tot ce se întîmplă. Era la ceasul cînd drumeţii îşi caută un acoperiş, să poată înnopta tihniţi. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dîre din ziua care-ncet trecea, lăsind în urmă numai pete întunecate, de rugină. Murmurul cei molcom al serii chema pe oameni la odihnă. Tot cercetînd cu grijă satul, au ajuns lîngă-o locuinţă. O locuinţă arătoasă, ţinută bine, pe stîlpi groşi, cu trepte largi şi acoperită, în chip temeinic, cu şindrilă. Prin curte mugeau vite grase, ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. Erau boi mari, cu părul alb, bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici, murgi şi roibi. Oile behăiau cuminţi într-un saivan, mai la o parte. Caprele, ca de obicei, săltau, tot neastîmpărate, şi, nesătule, mai rupeau mlădiţe pe lîngă zăplaz. In cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. Stăpîna pregătea mîncarea. Fumul se ridica alene, în lungi fuioare cenuşii. Mirosuri calde, aţîţătoare, de carne friptă şi fierturi, gîdilau nările lui Zeus. Nemaiputînd răbda ispita, a şi bătut degrabă-n poartă:
– Hei, oameni buni, ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus, stăpînitorul din Olimp.
Nu i s-a dat nici un răspuns. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii, sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. Atuncea zeii blestemînd au luat-o iarăşi mai departe.N-au mers prea mult, şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. Aici femeia mulgea lapte, un lapte gros, de bivoliţă, tocmai cum îi plăcea lui Zeus. De-aceea a strigat la gazdă:
– Deschide-n numele lui Zeus ! îţi cerem să ne ospeţeşti…
Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. Ridicînd capul către Zeus, a răsturnat un vas cu lapte. S-a supărat şi a răspuns:
– Plecaţi de-aici !… Am răsturnat, din cauza voastră, un şiştar… Vedeţi-vă de altă casă.
Şi tot aşa, nu ştie nimeni cum s-a-ntîmplat în acea seară, că dînşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană, deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus.
Filemon şi Baucis tocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul, pentru acea noapte, într-o căpiţă-nmiresmată de fîn, ce se afla pe cîmp, cînd iacătă o luminiţă… Uitîndu-se ceva mai bine, au înţeles că-i o colibă, cea mai sărmană dintre toate cîte văzuseră în sat. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scîrţîind. In prag s-a arătat un chip. Un chip cuminte de bătrîn, şi-n urma lui, o bătrînică.
– Poftiţi !… Poftiţi în casa noastră, au rostit ei, fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi, de unde vin şi cine sînt.
Cei doi bătrîni, aşa de buni şi primitori, se numeau Filemon şi Baucis. Deşi erau atît de-n vîrstă, rar să fi fost pereche-n lume mai strîns unită decît ei. Se îndrăgiseră din vremea cînd amîndoi erau copii. Mai tîrziu, se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani, dacă nu, poate, şi mai bine… Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică. Fetelor, cînd se măritau, părinţii le făceau urarea:
– Să fii la fel de fericită, în anii tăi de căsnicie, cum este doar bătrîna Baucis.
Băieţilor, la-nsurătoare, părinţii le spuneau la fel:
– Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie.
Şi dacă e să vorbim drept, nu avuseseră bătrînii nici un belşug în viaţa lor. Coliba-n care locuiau era din trestie uscată, cam coşcovită şi-aplecată, şi învelită cu şovar. Alături de coliba lor era un petic de grădină, tăiat în două de-un pîrîu. Aici lucra de dimineaţă şi pînă seara Filemon, săpînd şi cultivînd legume sau îngrijind pomii şi viţa, care creşteau la marginea pămîntului ce-l stăpîneau. Erau săraci, dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească mulţumirea în dragostea ce îi lega, în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele, fără teamă sau plînsete zadarnice. Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii, care-aveau nevoie, fie cu roade din grădină, fie cu sfaturi înţelepte iar în casa lor nu se găseau slugi şi stăpîni, ca pe la alţii. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire, sîrguincios, poruncile. O masă întinsă cu toată inima. Aceştia erau pămîntenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. Cu feţe calde, primitoare, cu firea lor deschisă, bună, i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mîndri-olimpieni, fără să cate nici la haine, nici la cuvinte sau la feţe. Ba, tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi, săraci, flămînzi, cei doi bătrîni s-au arătat mai săritori ca totdeauna, mai dornici să-i primească bine. Iar Filemon i-a îmbiat:
-Uitaţi-vă… laviţa asta. Şedeţi şi odihniţi-văde osteneala drumului, cît timp o să pregătim masa.
Baucis a-ntins pe scîndură o pătură din lînă moale, ţesută chiar de mîna ei ; apoi, s-a repezit la vatră, dezvelind din cenuşă jarul; a pus pe jar frunze uscate, surcele şi un lemn mai gros, suflînd din răsputeri într-însul. Focul a pîlpîit pe-ncetul, iar cînd a ars cu vîlvătaie, Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare, plin cu apă; în vremea asta, soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete, pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. Filemon a mai coborît şi o bucată de slănină, care sătea de mult în grindă, păstrată pentru sărbători. Din ea a retezat bătrînul o felioară, nu prea groasă, şi i-a dat ‘drumul în fiertură, să-i dea gust puţintel mai bun.Pentru că masa-ntîrzia, gazdele, ca să-nşele vremea, stăteau cu oaspeţii de vorbă, glumind şi arătîndu-se veseli şi binevoitori. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. S-a aplecat singur de şale, să spele, după datină, picioarele drumeţilor. Pe urmă-a luat un covoraş, cam învechit şi ros de timp, şi totuşi cel mai bun din casă. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. Umblînd grăbită, bătrînica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strînsă din grădină, iară pe masă adusese măsline puse-n saramură, cicoare, napi, brînză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul, destul de vechi şi aromat, în faţa fiecărui zeu era cîte o cană mică, din lemn de fag, şi smălţuită cu ceară albă de albine. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. Pe urmă a adus bătrînul un coşuleţ umplut cu fructe. Erau acolo nuci, curmale, prune ca nişte pietre scumpe, struguri cu boabe mari şi roşii, smochine dulci şi, la mijloc, un fagure de miere albă.Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi, ce să le dea, cum să-i îmbie. Mai ales Filemon, bătrînul, le turna vin neîncetat. Dar ce să vezi? Oricît turna vinul în căni, vasul de lut rămînea plin. Zeii se arată cine sînt. Stăpînul cerului dăduse, în acest fel, un semn că este un prea-puternic olimpian. Filemon a priceput semnul. Chemînd-o lingă el pe Baucis, s-au plecat zeilor cu teamă. Amîndoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă.Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre, o gîscă, s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor. Numai că ei erau bătrîni. Picioarele le tremurau. Iar gîsca era sprintenă. Sârea-n colibă ici şi colo şi gîgîia înfricoşată. Ba, parcă presimţindu-şi soarta ce o pîndea, pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. Acesta însă i-a oprit:
– Lăsaţi-o, n-o sacrificaţi. Este destul tot ce ne-aţi dat.
Şi Zeus, mulţumit în sine, pentru c-a fost recunoscut, a mai rostit bătrînilor:
– Aţi fost pentru noi gazde bune. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi, precum se cuvenea, deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. Pentru nelegiuirea asta, ei au să fie pedepsiţi. Numai pe voi vă vom cruţa; dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere…
Bătrînii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă, cînd zeii hotărăsc ceva. Le părea rău de casa lor, unde trăiseră o viaţă, în înţelegere deplină. Dar nu aveau, bieţii, ce face. Au trebuit să se supună. Luîndu-şi cîte-un toiag în mîini, au pornit după cei doi zei. Au mers ce-au mers, şi au ajuns aproape-n vîrful muntelui. Atunci Filemon a-ntors capul, să vadă ce s-a petrecut şi ce osîndă au dat zeii satului lor. Da-n locurile cunoscute, voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru, care sclipea tăcut sub lună, închizînd taina-n apa sa. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi, şi lacrimi le-au ţîşnit din ochi.
-De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrînul Filemon. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi, ceilalţi erau nevinovaţi.
-Taci, Filemon, a rostit Zeus. Osînda noastră, cum o fi, este întotdeauna dreaptă. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit…
Un stejar mîndru, ce parcâ-mbrăţişeazâ un tei în floare… într-adevăr, cătînd bătrînii înspre coliba lor cea veche, n-au mai văzut-o; însă pe locul unde fusese ea-nainte, se ridicase-o insulă. Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statie de aur. Porţi mari, sculptate-nchideau templul. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său.
-Voi o să locuiţi în templu, a glăsuit solemn stăpînul. Vreau să vă dau şi o răsplată, pentru că i-aţi cinstit pe zei. Spuneţi o singură dorinţă. Poate vreţi aur, tinereţe sau frumuseţea mult rîvnită, putere, slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi, şi vă voi da.
Filemon a privit spre Baucis. Ea către el, cu înţeles. Se de-prinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe, numai privindu-se in ochi.
-Nu, mare Zeus, nu vreau asta, a dat răspuns Filemon. Aurul mult se risipeşte. Puterea scade. Tinereţea trece cu anii, negreşit. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sînt lucruri de nepreţuit. De-aceea, dacă vrei să faci unor bătrîni sărmani un dar, îngăduie să-nchidem ochii, amîndoi, în aceeaşi clipă. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd, căci m-ar îndurera prea tare…
-Numai atîta vă doriţi?
-Darul acesta ni-i destul… a dat din cap bătrîna Baucis.
-Bine. Fie pe voia voastră…
Şi Zeus a făcut un semn. Amîndoi zeii au pierit. N-au mai rămas, acolo-n munte, decît bătrînii. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborît pînă la templu. S-au aşezat în tinda lui, dorind să stea-n aceleaşi locuri, în care vie-ţuiseră încă de cînd erau copii. Anii s-au scurs pe îndelete. Cei doi s-au gîrbovit mai mult. Ochii li s-au înceţoşat ; nu mai vedeau nici la un pas. Ş-aşa, precum spune legenda, şedeau bătrînii, într-o zi, pe trepte-n faţa templului. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntîmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus. Ei povesteau, cu vorbă moale, tremurătoare, tot ce-a fost: cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. Pe cînd vorbea aşa, bătrînul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece, pe la tălpi. Scoarţa creştea şi către mijloc, şi se urca spre gît, spre cap.Baucis simţea acelaşi lucru. Inţelegînd că i-a sosit sfîrşitul aşteptat, a spus uşor lui Filemon:
-Soţul meu scump, a sosit ceasul !… îţi spun adio…
-Adio !… a grăit şi dînsul, şi-a sărutat-o lin pe frunte. Mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o pînă la ultima suflare!
Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrîni şi alte vorbe de-adio şi de mîngîiere ; dar gurile le-au amuţit, iar în preajmă s-a făcut tăcere. Cei care se-ntîmplaseră să se găsească lîngă ei priveau înmărmuriţi. Bătrînul nu mai era om, ci se făcuse-un stejar falnic. Baucis, în schimb, era un tei subţire, alb, cu flori micuţe, dar cu mireasmă-ameţitoare. Legenda spune despre templu că s-a sfărîmat, bătut de vînturi ; dar multă, foarte multă vreme, s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mîndru şi puternic, ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare…

welcome to your new job

come closer

Cam asa e noul project manager fata in fata cu vreo aproape 10 proiecte care n-au documentatie, n-au project plan, n-au list de activitati, n-au responsabili, n-au persoane de contact bine definite, nu toti aia de trebuie sa faca ceva in proiecte vor si sunt ostili cat cuprinde.

Si el trebuie sa le duca la final cat mai repede ca unele sunt in urma. Si cu vreo doi sefi care unul tipa la el si altul ii zice ca OK, dar nu-l poate scapa de alalalt.

Ieri, cam dupa prima saptamana de munca a avut prima criza de nervi si cred ca a plans un pic. Si a mai fost trollat un pic, ca deh, tre sa-i dai sa zaca cat e jos.

Acum in birou facem pariu cam cat ii ia pana ori se sinucide, ori isi da demisia ori devine psycho si ne aleaga prin coporatie.

un an de indieneala

Pe vremuri umbla o vorba: nu esti barbat daca n-ai facut armata. E, nu cunosti prostia, imbecilitatea si nespalarea pana nu ai de a face cu indienii.

Dupa un an de indieneala zilnica, cam astea sunt concluziile mele legate de ei:

  • Au un accent de cacat si numai cand incep sa vorbeasca iti vine sa-i pocnesti. Mai ales cand incep propozitia cu “See…”. Pentru ca asta de obicei inseamna fie ca n-au facut ce trebuie, fie n-au facut deloc, fie ca au dat-o de gard si acu incearca sa te abureasca.
  • Sunt absolut convins ca in scolile lor iau lectii intensive de cum sa fie lenesi, nesimtiti si nespalati. Cred ca au si olimpiade la materia asta.
  • Daca ceva se poate rezolva simplu in 15-30 de minute, un indian va gasi o metoda prin care ceva-ul ala sa se rezolve intr-o saptamana. Sigur trebuie sa ceara 30 de aprobari si sa trimita 100 de mailuri pana sa dea un click sau sa mute o bucata de hartie de pe un birou pe altul.
  • Daca nu exista o problema cu o implementare, un indian va gasi 10-20 de moduri prin care implementarea poate da gres si atunci de ce s-o mai facem daca tot o sa avem probleme? Nu mai bine frecam duda?
  • Unii oameni sunt alergici la alune, astia sunt alergici la sapun. Altfel nu-mi explic de ce put a transpiratie si nespalare dimineata la ora 8. Cu ultimul a trebuit sa vorbesc cu el de la distanta in birou, asa rau putea. Se vestejeau pomii si mureau florile cand mergea prin curte.
  • La un moment dat a venit in vizita o indianca care era director general la o firma de la care cumparasem un produs pe bani multi. Era mizerabila in ultimul hal: oja sarita de pe unghii si neingrijita, picioarele murdare de parca daduse la sapa in sandalele pe care le purta inainte sa vina la vizita. Am vazut multe, da asta era atat de imputita ca mi s-a facut scarba. General manager…
  • Daca vrei sa terorizezi un indian, pune-l sa lucreze undeva unde nu se poate agata de proceduri, politici sau alte chichite din astea. Mai degraba il scuipi decat sa ii iei scopul principal in viata: sa nu munceasca.

Astia si cu pakistanezii, ca-s aceeasi natie de nespalati. Doar ca aia sunt mai religiosi si mai retardati un pic.

un an de desert

Inca putin si o sa treaca si anul de stat in desert, asa ca m-am gandit sa faca o lista de lucruri legate de experienta de aici:

Ce o sa-mi lipseasca:

  • Mancarea indiana. Desi imi displac teribil indienii, au o mancare extraordinar de buna si gustoasa
  • Gawa: cafea arabeasca foarte slaba, o bei recreativ ca pe ceai
  • Office boys: pentru ca e asa misto sa ai chelneri care se plimba prin birou si iti aduc apa/cafea/ceai sau se duc la magazin sa-ti cumpere stuff daca ai nevoie de ceva
  • Discutiile despre ce face fiecare in tara lui si care sunt obiceiurile. Asa am invatat de exemplu ca pilaful exista sub aceeasi denumire si cu cam aceleasi ingrediente din Asia Centrala pana in Romania.
  • Sa citesc presa de aici: fapte, cu suficiente detalii, fara dramatizari sau titluri inselatoare (“Sa VEZI ce au DESCOPERIT cercetatorii ARABI”)
  • Serviciile duse la extrem: ti se ofera livrare gratuita daca suni la un magazin de cartier si ceri un bax de apa
  • Shisha pe malul marii
  • “Restaurantele” de la colt de strada

Ce n-o sa-mi lipseasca:

  • Indienii si restul de prosti
  • Chematul la rugaciune (mai ales ca nu stiu cum dracu s-a nimerit, da la birou sub geam am moschee, acasa sub geam am moschee)
  • Trezitul la sapte jumate dimineata

random stuff

  • mi-am luat Kandura cu toate accesoriile necesare, sa fiu si io un pic arab
  • weekendul asta m-am apucat (si aproape am terminat) de facut o curatenie de primavara in posta electronica, adica am sters mailuri mai vechi de cateva luni si pe care le tineam in Inbox doar pentru ca mi-a fost lene sau dau “Delete” la momentul respectiv
  • am fost la o cina traditionala la un coleg acasa intr-o seara. mi-a placut foarte tare. foarte prietenosi si primitori oamenii
  • am dubii cu blogul, ma gandesc sa-l inchid. In ultimul an n-am mai avut timp mai deloc sa scriu si parca i-a trecut asa timpul. mai ma gandesc…
  • avem un nou project manager la munca care cred ca o sa se sinucida dupa 2 luni de lucrat aici. ma ia rasul cand il vad ce hotarat si aproape plin de energie e… cum sunt toti oamenii in primele 2-3 saptamani de munca
  • am ajuns sa stau iar cu hanoracul pe mine sa nu-mi fie frig pentru ca a venit caldura si au dat astia aerul conditionat pe 18 grade si imi bate in cap
  • am ramas fara grec si n-am pe cine teroriza acu la munca, a inceput sa devina plictisitor. macar l-am invatat de APP cat a fost pe aici.
  • am dat o groaza de bani pe muzica de pe itunes. acu o tin pe repeat, ca sa nu dau banii pe alte melodii :))
  • trebuie sa fac o cura de engleza curata, ca dupa ce ca n-o vorbesc nativ, aci fara sa vreau am inceput sa folosesc expresii pe care le intelege lumea, ca daca o dau pe ‘proper english’ se uita la mine ca la felul paispe
  • vazui godzilla azi, interesant modul in care au bagat povestea, cred ca se gandesc la mai multe sequel-uri.
  • macmac-ul mai ingheata uneori aleator si e enervant, mai ales ca eu am multe aplicatii deschise simultan
  • saptamana asta ce a trecut un gigel venit sa testeze cum sta corporatia cu securitatea a zis ca nu stie cum sa dea reset la parola de root la un sistem cu linux la care avea acces fizic

random stuff

  • Astia de la munca cauta pe cineva sa se ocupe de security governance, care in mare inseamna scris politici de securitate si chestii similare. La ultimul interviu (de care stiu) eu au dat de unul care a zis ca nu-i place sa scrie politici, dar poate angaja o firma sa scrie politici pentru el, iar el doar sa-i ghideze.
  • Am scapat de vorbit in sedinte. Se pare ca modul in care expun eu lucrurile panicheaza pe toata lumea si e mai bine sa tac. Ca sa-l citez pe sef’miu: you’re too much of a geek sometimes.
  • Am reusit sa scap de rahatul de BlackBerry Q10 si am acu un Q5 care mai ca arata a telefon. Din pacate nu merge mailul pe el. Si au facut astia de la IT tichete peste tichete la carrier, la BB la morti si raniti. Si ma suna aia de la carrier sa ma intrebe daca merge, io le zic ca nu, si au procedura cand incheie apelul sa intrebe “can we help you with anything else” si io le zic “yes, i need you to make my e-mail work”. Si ii frustreaza maxim asta, ca “yes, sir, we are trying very hard”. Try harder!
  • Mai acu vreo 3 saptamani asa mi-a facut sef’miu panarama ca se plange lumea de mine ca ma port urat cu vendorii. Se pare ca e obligatoriu sa ma port frumos cu ei si daca sunt complet retardati. Company policy sau ceva de genul.
  • Am un nigerian care tre sa implementeze un SIEM, si dupa cateva chestii facute cu el am ajuns la concluzia ca un melc ar gandi mai repede ca el.
  • Ca tot sunt la capitolul SIEM, gigelul de la comercial de la vendor e mega cocalar: vine cu camasa desfacuta sa i se vada pieptul, blugi peticiti, catarama mare aurie, ochelari de soare din aia mari si atitudine de manelist.
  • In Windows .bat files, daca vrei sa apelezi un .bat dintr-un alt .bat trebuie sa-l apelezi cu “call aldoilea.bat”, altfel shit happens.
  • Reactia colegului grec cand i-am aratat ca in Romania ai 1Gbps de internet la 14EUR/luna a fost “but you’re poor”. Acu cand mai zice ceva de Romania (chestii adevarate) ii raspund cu “well, at least we have fast and dirt cheap internet”. El e ofticat ca plateste 30EUR/luna pentru 10Mbps ADSL cu vreo 1-2Mbps upload.