Duminica, 2 Noiembrie, va fi primul tur al alegerilor pentru presedintele tarii.
Toti vrem sa traim ca afara, asa ca hai sa ne dam singuri sansa asta, hai sa votam cu Monica Macovei pentru functia de presedinte al tarii. Sa facem primul pas mare spre normalitate.
Citire dintr-un comunicat de presa de la un producator de hardware/software care vinde solutii de acces de la distanta:
According to IDC, the number of mobile workers in Western Europe is expected to reach 512 million by 2015.
Citire din Wikipedia:
As of 1 January 2014, the population of the EU is about 507.4 million people.
Ori sunt cel putin 250+ milioane de lucratori nedocumentati in UE care folosesc VPN zi de zi, ori cineva minte :)
Pana acum am fost pasiv la treaba cu votul din motive de indiferenta si apatie, pe principiul ca toti sunt hoti si de ce sa votez mereu raul cel mai mic. Cumva a fost mereu de ales intre cu sau fara vaselina cand venea vorba de ales pe cineva.
De anul asta am decis sa ma implic mai mult pentru ca:
De ce sa ma implic acum? Pentru ca in ultimii 3 ani am avut ocazia sa ma plimb si sa vad mai in detaliu cum stau lucrurile si prin alte tari din vest, unde vrem sa emigram cu totii pentru ca acolo e mai bine ca in Romania.
Si natural, intrebarea care se pune: de ce e “bine” in vest si “rau” in Romania?
Pentru ca oamenii se lupta constant pentru drepturile lor. Da, drepturile nu sunt date de politicieni marinimosi. Sunt castigate in strada si apoi in parlament, pentru ca tot timpul politicienii vor vota legi care sa le asigure un vot si la urmatoarea tura. Si atunci singura metoda prin care ii poti trage de maneca este sa stie ca daca nu fac ce trebuie, data viitoare vor fi inlocuiti cu altii.
Trebuie sa nu mai gandim ca ciobanul din Miorita si sa gandim precum buturga mica care rastoarna carul mare. Multe buturugi mici pot face minuni cand isi unesc fortele. O picatura de apa nu are nici o putere, un milion de picaturi in schimb pot schimba multe.
Revenind la Romania, eu am sa am sa ma duc sa votez chiar daca trebuie sa ma duc pana la ambasada pentru asta, in alt oras fata de cel in care locuiesc. Pentru ca m-am saturat sa ma plimb printre straini.
Cu cine voi vota? Voi vota cu Monica Macovei.
De ce? Pentru ca este singurul candidat in care am incredere. De ce? Pentru ca a pus bazele unei justitii independente in Romania si desi a facut parte din partidul de guvernamant, nu si-a ajutat colegii sa se ascunda. I-a aratat cu degetul cand au gresit. Ca europarlamentar nu a uitat de ce a fost votata de romani si si-a continuat munca pentru o Romanie mai buna.
Votez cu Macovei pentru ca sunt un om politicos.
De ce este justitia in importanta in primul rand? Pentru ca este important ca totul sa se faca corect, fara furturi, spagi si trafic de influenta. Nu trebuie ca viitorul meu sa fie vandut de politicieni pe carnati si palinca.
Intr-o tara corupta, justitia functioneaza precum un grup de doctori care incet, incet opereaza o tumoare care aproape a acoperit tot pacientul. Incet dar sigur, clasa politica se schimba, si politicienii incep sa invete ca resursele pe care le au la indemana nu trebuie folosite in interes personal, ci pentru binele si evolutia tarii. Asa si Romania ca sa se poata dezvolata frumos pentru toti, trebuie intai operata si scapata de tumoarea numita coruptie.
Cand eram prin UAE am avut noroc de un manager cu care m-am inteles foarte bine, si pe langa chestiile de munca, petreceam destul de mult timp discutand si de alte lucruri.
Una din chestiile interesante discutate cu el a fost despre formarea popoarelor si mi-a dat ca exemplu o pilda din biblie:
Moise nu a plimbat 40 de ani prin desert israelitii proaspat eliberati ca sclavi de faraon ca nu stia cum sa ajunga la pamantul promis, ci pentru ca a trebuit sa curete o generatie intreaga de oameni cu mentalitate de sclav si sa aduca la destinatie o generatie de oameni cu mentalitate de invingatori.
Ca si o paralela, cam asta ii lipseste Romaniei de vreo 25 de ani incoace, un Moise modern.
Anual corporatia face un mega-eveniment intern pentru corporatisti. Toti, de pe la toate birourile si filialele sunt adunati intr-un singur loc. Cum se aduna sectantii la marea spirala, asa se aduna si corporatistii la evenimentul anual. Pentru socializare si “engagement”.
SMT-ul corporatiei coboara din palatele lor si se adreseaza corporatistilor de rand, explicandu-le cum sunt ei cei mai norocosi corporatisti de pe pamant pentru ca lucreaza la cea mai tare, cool si nemaivazuta corporatie.
De la scena inalta, corporatistilor li se explica cum ca doar in aceasta corporatie exista “cross-functional teams” pentru un “early engagement” astfel incat proiectele sa poata fi grupate si livrate ca niste super proiecte cu functii comune pentru “streamlining” si “strategic alignment”.
Steve Ballmer a inceput cu “Developers, developers, developers” iar corporatia a perfectat la “Process, process, process”. Pentru ca doar procese peste procese peste procese pot duce corporatia pe cele mai inalte culmi ale eficientei si productivitatii. Atunci cand planetele sunt desincronizate si ceva nu merge bine in corporatie, doar un nou proces peste procesele deja existente poate face ca planele sa fie aliniate din nou si corporatia sa ruleze din nou cu cu 120% eficienta. Si fiecare nou proces are nevoie de noi corporatisti care sa “closesly work together” cu ceilalti corporatisti deja existenti pentru a imbunatati eficienta. Doar printr-un nou proces se pot obtine “improvements” si “savings” in livrarea proiectelor.
SMT-ul corporatiei explica corporatistilor despre cum totul este “best in class” in corporatie. Nimic in corporatie nu este standard. Tot ce este mai bun pentru corporatistii corporatiei. Apa de la robinet este “best in class”. Aerul pompat de aparatele de AC in corporatie este “best in class”.
Cand lucrezi in proiecte pentru corporatie, nu lucrezi la proiecte obsinuite. Proiectele corporatiei sunt niste “magical journeys”. Mai ceva ca Alice in Tara Minunilor, care devine o poveste fada si plictisitoare pe langa minunatiile de care au parte corporatistii cand lucreaza pentru proiectele corporatiei.
Fiecare VP al corporatiei ia cuvantul si prezinta “achievement”-urile diviziei. Dupa ce fiecare VP termina, CEO-ul ia cuvantul si ii lauda pe VP; acesti intelepti ai corporatiei fara a caror ghidare corporatistii n-ar fi fost capabili sa realizeze nimic. Doar prin munca neconteninta a acestor VP corporatistii au fost luminati si “empowered” sa lucreze mai bine si mai eficient.
La acest eveniment, se dau premii pentru indeplinirea cincinalului in patru ani cate unui corporatist de la fiecare divizie. Corporatistii de vaza ai corporatiei sunt adevarati stahanovisti, niste super-eroi care trudesc de dimineata pana seara pentru a duce corporatia pe cele mai inalte culmi ale succesului si progresului.
Cei mai buni dintre cei mai buni corporatisti, spuma spumei, sunt premiati si aplaudati la scena deschisa de restul de corporatisti care se uita asa cu mandrie si cu rusinare in acelasi timp ca n-au putut sa munceasca si mai mult sa fie si ei printre premianti. Suspanul creste in timp ce se aplauda frenetic. Se asteapta premiile. Poate o vacanta. Poate un nou telefon. Poate chiar un loc de parcare aproape de intrare. Optiunile sunt nelimitate. Oare ce premii vor primi eroii corporatiei?
Cu un semn discret facut de CEO-ul corporatiei se lasa in sala o liniste de poti auzi cum inimile corporatistilor bat de suspans. Nici mustele nu misca de atata suspans. Parca pana si universul s-a oprit. Oare ce rasplata magica vor primi cei dintai corporatisti?
Dupa un moment scurt, dar care a trecut ca orele de atata suspans, se anunta premiul pentru primii corporatisti, fiii si fiicele iubite ale corporatiei: un tablou facut din hartie si carton reciclat pe care este scris numele corporatistilor si un “big thank you” din partea SMT.
Sala este in delir. Este o surpriza totala. Nimeni nu se astepta la asa ceva. Este imposibil. Asemenea maiestrie intr-un tablou nu a mai fost vazuta niciodata. Liniile fine, cerneala asezata perfect, reflexiile hipnotice ale culorilor. Este de nedescris. Multi corporatisti lesina de la atata frumusete si perfectiune.
Beneficiarii premiului plang de bucurie. Nu se asteptau nici in visele cele mai frumoase la o asemenea rasplata din partea corporatiei.
Corporatistii nou veniti sunt indemnati sa ia exemplu si sa fie si mai productivi, sa munceasca si mai tare astfel incat sa depaseasca record de productivitate dupa record de productivitate. Poate in zece ani vor deveni demni de a fi macar considerati pentru premiere.
Asa cum Kim Jong-Un a castigat toate probele olimpice, asa si fiecare corporatist trebuie sa lucreze sa fie productiv 2000%. Sa depaseasca productivitatea in fiecare zi, in fiecare ora si in fiecare minut. Corporatistul trebuie sa fie un fel de Fat Frumos sau Ileana Cosanzeana, sa faca intr-un minut cat fac alti coproatisti in alte corporatii in zece minute. Pana si pipilica si cacuta trebuie sa fie de 20 ori mai mari decat la alte corporatii.
Doar prin “clear and robust leadership” a ajuns corporatia unde a ajuns si de aceea este important pentru corporatisti sa execute intocmai planurile trasate de SMT si sa priveasca cu umilinta acesti zei care si-au dedicat vietile pentru a duce corporatia spre cel mai luminos viitor pe care il poate avea o corporatie.
Tot SMT lucreaza sa creeze sinergii intre departamte si echipe, sa devina un “catalyst for cultural change”. Corporatia nu moare, corporatia se transforma. Se reinventeaza mereu. Prin adaugarea de noi corporatisti. Acest Matrix al timpurilor noastre.
Dupa fiecare fraza rostita de SMT corporatistii aplauda frenetic. Sunt in transa. Au sansa sa vada managementul de aproape. Mai ca-i pot atinge. Asa de aproape par de la 30 de metri de pe scena inalta si delimitata foarte bine pentru siguranta corporatistilor, pentru ca exista riscul ca un corporatist normal sa explodeze daca din greseala cumva se apropie sau chiar atinge un membru al SMT.
Dupa aceste discursuri, la care au lipsit doar carele alegorice (pentru asta deja un grup de corporatisti se autoflageleaza ca au facut o asemenea greseala impardonabila), corporatistii se incoloneaza si se duc sa ia masa. In drum spre masa corporatistii discuta intre ei de cat de norocosi sunt sa lucreze la o asemenea corporatie, unde o data pe an primesc apa si mancare gratuit, gratie bunavointei CEO-ului, acest zeu suprem al corporatiei.
O data incheiat evenimentul, corporatistii sunt atat de “empowered” dupa ce au ascultat discursurile SMT ca timp de 180 de zile si 180 de nopti vor lucra non-stop.
La corporatia unde activez acu, sunt in perioada de proba. Si in fiecare luna am o sedinta cu boss-ul direct sa discutam despre cum merg lucrurile si alte crapuri din astea.
Acu vreo saptamana-doua am avut al doua sedinta. 1-2-1 se cheama in jargon corporatist. Am discutat despre proiectele la care lucrez, probleme cu care ma confrunt, the usual.
Inainte sa trec la ce aveam io de facut in perioada de proba, a facut asa o pauza si m-a intrebat daca sunt ocupat. Si zic da, sunt ocupat, ca parca sunt arheologul de servici cu securitatea aci.
Si ce-mi spune. Ca unii colegi m-au vazut ca am deschise in browser si site-uri care nu par a fi legate de munca si ca asta inseamna ca nu sunt suficient de ocupat. Si bossulica asta mic s-a gandit el sa-mi spuna asta si ca este foarte important pentru moralul echipei ca toata lumea sa fie incarcata cu treaba si ca nu cumva unii sa munceasca mai putin ca altii pentru ca nu este corect.
M-am uitat un pic la el si i-am zis ca am notat ce mi-a zis si ca o sa tin mai multe ferestre de PuTTY deschise. Ca toata lumea stie ca daca ai ferestre negre deschise pe ecran inseamna ca faci treaba.
Pana la intalnirea asta nici nu stiam ce colegi grijulii am in echipa, cum se gandesc ei la binele si moralul echipei.
Ecranul laptopului se pare ca a capatat un bug. Literally speaking bug. Arata de parca ar fi murit multi pixeli, da tipul de la Apple Store a zis ca nu, e o insecta, ca au mai venit clienti cu problema in fix acelasi loc.
Acum cum s-or fi nimerit insectele in fabrica sa se aseze toate pe display-uri fix in acelasi loc o sa ramana un mister pentru mine. Partea buna e ca fiind in garantie o sa-mi schimbe display-ul. Wee!
Tot aveam in plan sa-mi iau un Apple Care, acum cred ca chiar o sa-l iau, e buna garantia la casa omului.
Un castel din carti.
Construit cu migala in ani.
Fiecare carte adaugata cu povestea ei speciala.
O calatorie extraordinara.
Un amalgam de trairi.
Toate speciale.
O jumatate lipsa.
O durere surda.
O paralizie aproape totala.
O lacrima fierbinte.
Sarata.
Brazdeaza obrazul.
Abandonat.
Intr-un colt strain de lume.
In jur pustiu.
Frig si intuneric.
O licarire in departare.
Caldura.
Corporatia este un fel de BORG. Totul este asimilat si transformat dupa chipul si infatisarea ei. Nu pot exista devieri. Inclusiv ideea in sine de deviere nu trebuie gandita. E ca in Harry Potter: the one not to be named.
Pentru asta s-au inventat politicile. Legile supreme in corporatie. Mai degraba te duci si tragi un politist de urechi decat sa incalci politicile. Daca iti dau voie politicile.
Politicile sunt create in turnul de clestar unde rezida SMT (Senior Management Team), acest Olimp al corporatiei, si aduse muritorulor de rand prin intermediul departamentului de HR.
Care departament de HR este cerberul care vegheaza non-stop la implementarea si respectarea totala a politicilor de catre muritori.
Fiecare aspect al vietii corporatistilor este bine reglementat de politici: cum respiri si de cate ori, cum te imbraci, cand zambesti si cand nu, cand ai voie sa fii trist, cat timp stai la baie (diferentiat un functie de pipilica si cacuta), cat timp ai pauza de masa, cat mananci la masa si tot asa.
Nimic nu este lasat la intamplare sau exista riscul de gandire libera. Iar gandirea libera poate fi in detrimentul corporatiei. Si asta intra la categoria de BIG FUCKING NO-NO. Mai degraba te duci sa-l tragi de falci pe Kim Jong-Un.
Politicile sunt revizuite mereu, sa fie mereu la zi cu evolutia societatii. Sa nu cumva sa existe vreo portita prin care corporatistul sa-si manifeste independent parerile de vointa corporatiei.
Procesul si politicile sunt ca lumina si intunericul, alfa si omega: nu pot exista unul fara altul.
Procesul are viata si gandire proprie. Si ca orice organism, trebuie sa manance si sa scoata ceva. Procesul mananca nevoile corporatiei, asezonate cu politicile, si le transforma in proceduri si formulare. Cu cate mai multe, cu atat mai mare. Asa cum stapanii pe vremuri isi bateau sclavii, asa bate si procesul corporatistii. Ba o procedura in dinti, ba un formular la ficat. Cateodata cand procesul este indispus ti-o da in acelasi timp si in dinti si la ficat. Si dupa aia se uita ranjind cum suferi si te schimonosesti cazut la pamant. Si rade. In timp ce-ti arata ba o procedura, ba un formular. Daca e chiar nasol, iti da si cu politicile peste ochi, sa iti intre bine in minte ca ele trebuie respectate la virgula virgulitei. Te tine in suspans, sa nu stii undeva va fi urmatoarea lovitura. Si nici cat de naprasnica va fi. Doar stii ca inevitabilul se va produce.
Cateodata, e ca in filmele alea horror, crezi c-ai scapat de ala care te urmareste cu drujba. Dar n-ai scapat. Doar ti se pare. Pentru ca la capatul tunelului, unde vezi luminita e de fapt procesul. Care te asteapta. Ranjind cu un nou formular care trebuie completat dupa niste regului mai complexe ca universul. Si dupa ce citesti noul formular, te uiti la el, el se uita la tine. Si te duci in Egipt sa descifrezi heroglife pe piramide. Macar alea par sa aiba sens.
Re-educarea prin proces. Asa se numeste in termeni stiintifici acest procedeu.
Este contrar universului corporatiilor ca un corporatist sa faca orice fara urmarea unei proceduri pentru care in prealabil a fost completat formulare. Formulare pentru care a completat alte formulare sa poata completa formulare.
In cazuri extreme, unii corporatisti fac atac cerebral si intra in coma daca se intampla cumva minunea sa aiba ceva de facut si nu exista procedura. Se zbat speriati ca gainile fara cap dupa ce le-ai taiat.
Doar corporatistii initiati in tainele oculte stiu ca exista un proces ce trebuie urmat in cazul in care nu exista un proces.
Procesul trebuie urmat. Nu exista activitate in afara procesului. Zeii vor fi nemilosi cu corporatistii daca devieaza de la proces. Vor fi de doua ori nemilosi, pentru ca devierea de la proces inseamna si nerespectarea politicilor. Si asta NO-NO-NO. Sfanta treime a corporatiei, poarta spre taramul intunecat.
Megabytes. Gygabytes. Terabytes. Petabytes. Zettabytes. Fara oprire la documentatie. Pentru preamarirea, succesul si cresterea corporatiei.
Asa cum esti obisnuit cu gustul ciorbei de acasa, asa este si corporatia obisnuita cu documentatia. Trebuie sa aibe un anume format, intr-un anume fel. Si trebuie respectat. Pentru ca altfel corporatia face indigestie si nu e bine. Nu vrei sa fii dus in fata marii adunari corporatiste pentru judecata unde vei fi acuzat de inalta tradare prin nerespectarea politicilor si neurmarea procedurilor. Daca esti condamnat, risti sa ajungi in beciurile corporatiei si sa indosariezi formulare pana cand vei fi scos la pensie.
Ca sa poti sa scrii documentatie trebuie sa fii certificat in ‘Bullshit Bingo’ si semi-anual sa participi la cursuri de perfectionare si recertificare. Altfel privilegiile de scris documentatia iti sunt retrase si risti sa-ti atragi oprobiul colegilor. Si nu vrei sa te arate lumea cu degetul ca “fiind ala de nu stie sa scrie documentatie”.
Documentatia nu dispare. Documentatia se transforma. Si se aduna, de la revizie la revizie. Pana cand devine atat de multa incat trebuie initiat un proiect de documentat documentatia deja existenta. Este un ciclu infinit, un fel de Sisif. Munca de dragul muncii.
Documentatia trebuie in primul rand sa reflecte cele mai pure ganduri ale tale spre bunastarea coroporatiei. O oda catre SMT. Despre cum o echipa de corporatisti va lucra cu daruire pana la epuizare pentru imbunatatirea corporatiei.
Documentatia trebuie sa aiba poze din cand in cand, ca nu toata lumea din corporatie pricepe care e treaba cu literele si cifrele, dar toata lumea isi da cu parerea. In termeni corporatisti se cheama review si feedback.
Template-urile trebuie urmate la virgula, chiar daca nu se aplica un capitol sau paragraf la un proiect, este musai de scris clar ca nu se aplica si justificat de ce nu se aplica. Ca nu vrei ca un alt corporatist sa iti citeasca documentatia si sa faca apoplexie ca nu gaseste toate paragrafele.
Cum stie un corporatist ce paragrafe trebuie sa fie in fiecare template? Simplu, template-urile se invata pe rost ca la autodictare. La fiecare sfarsit de trimestru, in corporatie se dau lucrari de autocontrol.
Cand un corporatist reuseste sa gaseasca un document care chiar este util, devine un zeu printre sclavi, un domn printre plebe. Pasarile ciripesc, norii dispar, cerul devine safiriu, soarele mangaie lin sufletul chinuit al coporatistului si acesta se simte ca si cand a gasit calea catre campiile elizee.
Corporatiei vegheaza insa cu stranicie asupra corporatistitilor sai, si cum detecteaza cea mai mica urma de fericire in sufletului unui corporatist, Hadesul corporatiei face ca documentul sa fie de fapt pentru un proiect incheiat cand inca corporatia era tanara si inca nu cunoscuse intrunericul.
O data la 3 ani, insa, blestemul se ridica pentru o saptamana si face ca un corporatist norocos sa poata sa scrie o documentatie asa buna, clara, concisa si la obiect, incat va face ca sinergiile inter-departamentale sa creasca eficienta si asa crescuta a corporatiei, sa scada costurile si asa mici ale corporatie si sa creasca valoarea actiunilor corporatiei la un nou maxim istoric. Si bineinteles, documentatia trebuie sa mentioneze ca toate acestea se intampla doar prin indicatiile pretioase primite de la SMT, care se transmit la sefoi, care le prelucreaza si le transmite la sef, care le prelucreaza si le transmite la sefulet, care le prelucreaza si le transmite la sefut, care le prelucreaza si le da corporatistului de jos. Pana in fund la taxatoare.
Una din chestiile de le-am avut de facut in ultima vreme a fost sa opresc vreo 4 masini. Cate doua in cate un DC, easy peasy – bag repede doua tichete si aia e, am zis io.
Unul a mers OK, altul s-a intors cu “si unde zici ca sunt masinile alea de trebuie oprite?”. Asta se intampla undeva saptamana trecuta. Am intrebat si io prin birou daca stie careva cam in ce rack ar fi alea sau daca exista vreo documentatie pe undeva, ca tot e corporatia procedurizata pana la sfantu’ asteapta. Se pare ca nu, asta dupa ce a fost ucis fileserverul cu o cautare dupa numele masinilor prin toate fisierele de pe acolo.
Azi intr-un final, oarecum convins ca am gasit cel putin una din ele cele doua masini care se ascundeau am incercat sa descopar unde e. Pare’se ca e asa veche masina aia ca SSH-ul stie doar DES. Da, DES, nici macar 3DES. Si desi e AAA centralizat, sunt permisiunile asa bine facute ca pot sa ma loghez si sa-mi bat un cui in talpa, ca show nu se poate de nici o culoare. In schimb pe switch-urile de pe langa masina ma logheaza direct ca enable 15, ca e OK daca pun reteaua in cur, masinile sunt sigure in continuare.
Anyway, din switch in switch am ajuns la switch-ul care trebuie, dupa care facut un alt tichet in care sa cer “cable tracing” sa aflu unde duce cablul. Si minune, chiar duce intr-un rack. Si minune, ce scrie pe masina e diferit de scrie in configuratie si e si diferit de ce mai stiau oamenii din DC, ca am primit un raspuns la tichet cu “A, se cheama XXX da inainte s-a chemat YYY”.
Schema de numire a rack-urilor cred ca e facuta de oameni care au master in “de ce sa fie simplu cand poate sa fie complicat” ca altfel nu mi-o explic: XQ/J2W. De ce ai numi un rack asa? N-ar fi mai simplu sa-i zici Row XX Rack YY sau cat de cat similar sa stii sa-l cauti? Ca am asa o vaga impresie ca nu e nimic crescator in schema aia de denumire.
Si uite asa am ajuns sa pot sa actualizez primul tichet sa le zic la oamenii de acolo ce sa scoata din priza. In mare parte aceeasi oameni care au cautat cablurile.
In alta ordine de idei, azi m-am simtit un pic cam pe la muzeu plimbandu-ma pe diverse echipamente, asa ca n-a fost chiar o zi pierduta.
PC LOAD LETTER