A inghetat iadul. Apocalipsa e aproape.
“As Microsoft has shifted towards a more customer-oriented culture”. Si acu sa ii intreb si eu pe ei daca tot au devenit “customer oriented”: Aduceti si voi in mortii vostri butonul de start din Windows inapoi asa cum trebuie sa fie, adica cum era pe Windows 7?
Azi am mai bagat o tura de Impro (cum se zice pe scurt) si a fost mult mai intens decat datile trecute.
Am inceput asa subtire cu un blitz in care am si uitat ce-am facut, doar ca eram in genunchi pe scena si obosisem :)
Dupa aia am facut o combinatie de papusari in care de data asta am fost si eu papusar si am bagat o mica sceneta cu imprumutul la banca intre o tanti la ghiseu si un nene de vroia sa-si duca bunica in vama. Asta e foarte tricky asa ca trebuie sa te sincronizezi cu ala de vorbeste pentru ca el te poate ajuta pe tine si tu il poti ajuta pe el, dar ideea e sa-l incurci intr-un mod constructiv. Aici trebuie exersat mult cu partenerii de scena sau sa ii cunosti extrem de bine.
Am trecut dupa aia la improvizatie cu tema data si eu am zis sa fiu actorul de incepe si am primit ca tema “pana de curent la vama”. Am inceput bine, s-a terminat brusc ca nu ne-am sincronizat toti de pe scena, adica vreo 4, sa ducem scenta intr-o directie clara si definita.
A doua sceneta eu era papusa si titlul primit din public a fost “prima zi de ingrijitor la zoo” in care eu eram ala nou si un alt coleg de scena ingrijitorul cu experienta. A fost okish, ne-am sincronizat un pic dar nu prea bine, am bagat io o cioaca pe care omul a intors-o ok si dupa aia am continuat pe stilul lui, probabi daca nu se oprea sceneta ajungeam undeva cu conflictul in ea.
Ca si noutate pe ziua de azi, am facut un exercitiu care se cheama “scriitorul” in care cineva e pe post de scriitor si nareaza o povestire inventata pe loc cu titlu dat din public. Prima poveste a fost ceva cu capre pitice. Si era vorba despre un cioban care traia undeva in oltenia (unde altundeva) si avea niste capre pitice. Si la ciobanul asta pe care-l chema Milica, vine doctorul veterinar Vasile. Si Milica pupa asa frumos o capra cand ajunge Vasile la el, Vasile se uita la Milica, au o conversatie scurta, dupa care Vasile dupa ce vede caprele pitice se roaga la divinitate si zice ca stia el ca nu era nebun, Milica vazandu-l ii da o capra cadou. Cumva celelalte capre o iau la alergat imprejurul celor doi si ridica un nor de praf foarte mare. Si dupa ce nu mai alearga caprele si norul de praf se lasa, Vasile isi aduce aminte ca de fapt el venise sa-l aduca pe Milica acasa, care era fratele lui disparut de 11 ani. Eu l-am interpretat pe Vasile in poveste.
A doua poveste am incercat-o eu cu titlul din public “inaugurarea primariei din gaesti”. Am inceput cu o primarie foarte ecologica construita la marginea orasului, cu primarul care era cap de coloana cu alaiul de invitati pentru inaugurare. Si o reporterita care avea intrebari, insa primarul era un om de putine cuvinte si nu prea vorbea si s-a cam oprit brusc povestea ca nu am gandit io ce spuneam chiar pana la capat si nu aveam un conflict in poveste, un ceva de care sa ne legam. pentru din astea trebuie sa mai exersez :(
A treia poveste s-a numit “Cofetaria cu fantome” si actiunea avea loc in faimosul oras fantoma din Romania, numit Zalau. Oras in care Maria s-a gandit sa-si deschida o cofetarie dupa studii intense de piata si mai ales prin prisma faptului ca de cand era mica ii placeau prajiturile. Spatiul trebuind amenajat, Maria l-a chemat pe Vasile sa faca treaba. Vasile era varul Mariei care se pare ca o si placea, asa ca dupa ce a ajuns acolo la cofetarie sa vada ce treaba avea de facut, a luat-o de mana si a inceput sa-si caute ciocanul. Avea tot ce-i trebuia in trusa de scule, mai putin ciocanul pe care nu stia pe unde l-a pus prin cofetarie. Intre timp, o fantoma ca un abur alb le tot dadea tarcoale. Si i-a speriat, zicandu-le ca n-o sa-i lase sa-si deschida cofetarie. Maria prinse curaj si pocni fantoma, Vasile vazand asta si el fiind barbatul din poveste pocni si el fantoma. Fantoma era la pamant. Si povestea s-a terminat. Si ne-a lasat in suspans pentru ca in tavanul cofetariei era o gaura si nu stia nimeni cum a ajuns acolo. Si nici nu am aflat unde era ciocanul lui Vasile.
A patra poveste s-a numit “expeditie pe marte” si avea loc intr-un timp nedefinit cand oamenii ajungeau pe Marte printr-un teleportor. Si in camera teleportorului, pe langa scarile lui din lemn, mecanicul intreprinderii se plimba nervos cu o cheie de 5 intr-o mana, cu un ciocan in ailalta si la subrat cu niste planuri. S-a uitat el la trepte si s-a apucat sa le desfaca. Si dupa aia a scapat planurile intr-o balta de ulei pe care tot el o facuse cu o seara inainte. Langa el apare femeia de serviciu care se pare ca umbla dezbracata prin uzina pentru ca fiind singura femeie de acolo nu mai erau altele care sa o barfeasca despre cum arata. Si se uita mecanicul la ea, ea la mecanic, schimba niste vorbe (pe care le-am uitat) si se urca amandoi in teleportor, apasa pe buton si ajung pe Marte. Acolo se mira ca teleportorul chiar a mers si ies afara. In timp ce se minunau ei de Marte, apare o creatura pitica care-i intreaba ce sunt, ei raspund ca oameni si cand sa zica si creatura pitica ce este, apare seful sau imparatul creaturilor pitici care ii taie picioarele creaturii pitice. Femeia de serviciu il intreaba de ce a facut asta si el raspunde ca era prea inalta. Capetenia se mai gandeste un pic si baga cutitul in creatura mica si o ucide. Mecanicul se apuca si sparge teleportorul cu un ciocan foarte greu pe care il avea intr-o chestie de o tinea in spate. Sar scantei din teleportor si lovesc si pe seful creaturilor mici care cade la pamant. Femeia de serviciu ii ia hainele creaturii mici ucise de capetenie si se imbraca cu ele. Povestea se termina un pic brusc ca se pare ca era prea psihedelica pentru nenea instructorul.
Azi avusei ceva mai mult umor in mine si mearsa mai bine. Asta si Breezer-ul dat peste cap inainte de intrat la curs :))
Saptamana viitoare se pare ca o sa cantam. Dar pana atunci, joi avem atelier cu public. Pentru ca nu este suficient sa radem singuri de noi, sa vina si altii sa rada de noi.
(later edit) Chestii invatate de la nenea instructor pana acum (am uitat datile trecute sa scriu):
Probabil mai sunt chestii pe care le-am uitat, dar le-am uitat, daca imi aduc aminte o sa le mentionez si pe alea.
Am descoperit, via #mumu, un program numit f.lux care schimba “caldura” luminii de la ecran in functie de ora din zi si pleaca de la vreo 6500K pana la 1900K. In felul asta cand se lasa intunericul afara, se lasa seara si la ecran si lumina nu mai este alba puternic ci devine ca cea de lumanare, treptat treptat.
Asa acum pot sa ma uit la ecran cu lumina stinsa in camera fara sa ma doara ochii ca este ecranul prea alb.
La inceput a fost un pic dubios sa ma uit la un ecran cu lumina galbejita, dar m-am obisnuit si acum este OK si probabil ochii mei au varsat o lacrima de bucurie in cinstea lor :)
Pe Windows Server 2008 R2, daca instalezi patch-uri sau service pack-uri, toate fisierele inlocuite sunt copiate intr-un backup pentru fiecare patch in parte. Lucru OK de altfel, sa poti sa faci rollback in caz de buba cu patch-ul sau service pack-ul. Doar ca in timp crapurile astea se aduna si incep sa consume spatiu pe discul de boot, care de obicei nu e cel mai mare disc din lume :)
Daca vrei sa faci curat, exista doua variante:
Eh, Disk Cleanup asta vine in kit-ul de Windows Server, numai ca in inteligenta lor prea-marita s-au gandit ca de ce sa fie simplu cand poate sa fie complicat si au bagat Disk Cleanup intr-un feature numit Desktop Experience (probabil doar aia cu laptop-uri si desktop-uri cu Windows Server pe ele mai au nevoie sa curete mizerii din sistem) si trebuie sa-l instalezi. Care cacat de feature vine si cu plugin-uri de “Ink and Handwriting Service”, ca sigur o sa infig un asemenea dispozitiv intr-un server… Si ca sa fie cacatul si cu cireasa pe deasupra, dupa ce pui toate astea, trebuie sa dai restart la masina sa se instaleze ce mortii lui are nevoie sa instaleze.
Si uite asa pentru o chestie simpla, consumi timp si resurse aiurea because, fuck logic…
Azi fu a doua combinatie cu improvizatia.
Prima chestie de facut a fost sa bagam o poveste din aia cu titlu dat din public si dupa de continuat dupa cum vroia nea profesorul. Am avut “Miriapodul obosit” in care a obosit povestea inainte de miriapod, ca fiecare am avut o idee despre poveste si fiecare a cam tras-o pe spuza lui, nu prea ne-am sincronizat. Inainte de asta am uitat ce poveste am incercat dar s-a fasait repede.
A doua chestie a fost o chestie de mima cu improvizatie plus modficare statut (statut mic, statut mare). Asta a fost relativ ok si presupunea ca fiecare sa aduca cate o chestie imaginara pe scena si s-o dea la persoana prezenta pe scena, iar persoana aia sa faca ceva cu ce ii aduceai si dupa aia sa plece sa te lase si sa vina urmatoarea. Unele chestii au fost hazlii, altele mai putin hazlii.
Dupa aia am mai bagat un blitz mic cu scenete inventate pe loc.
Dupa blitz am facut o chestie foarte cool, si anume de tinut un discurs si gesticulat cu mainile. Catch-ul fiind ca ala care vorbeste tine mainile la spate, iar altul sta in spatele lui si gesticuleaza ca si cum ar fi ala de vorbeste. Jmecheria cu asta e sa tii un discurs relativ coerent in exprimare, dar in acelasi timp sa explici gesturile facute cu mainile. Eu prima oara am cam supt-o ca trebuia sa vorbesc despre “detectivii paranoici” si m-am aberat maxim. Dupa aia am luat o pauza de gandire ca am cam dat-o de gard la detectivi si am primit alt titlu, si anume “Aspirina care intinereste”. Asta a fost mai bun si am gasit si o solutie buna si hazlie de ce mainile gesticulau independent de mine, si a fost ok.
Dupa treaba asta cu mainile, a fost o chestie numita “papusarii”, in care erau 4 pe scene: improvizionistii si papusarii. Improvizionistii puteau sa vorbeasca, iar papusarii ii miscau, iar astia trebuiau sa adapteze scena in functie de cum erau pusi. Titlul scenetei era primit din public. Eu m-am nimerit cu unul la “Prima lectie de balet” si eu instructor. Am aberat un pic despre miscari si dupa aia am dat-o in “Spargatorul de nuci” cand ne-au pus papusarii sa ne luam in brate :))
Overall am mai invatat niste chestii, dar azi n-a fost asa distractiv ca data trecuta. Era unul acolo, programator il banuiesc, care a fost anti-haz maxim. El incerca, da nu prea ii iesea implementarea. Data viitoare ma duc per pedes si cu ceva alcool la bord sa fiu mai amuzant decat sunt in mod normal si sa dau drumul la butoiul cu creativitate.
Nu joi acu, joia ailalta, pe 4 iunie 2015, o sa fie cu acces liber si poa’ sa vina si oameni din public sa rada de noi, nu doar noi de noi. Asa ca, cine vrea sa rada cu sin, n-are decat sa vina la Cafe Deko din centrul vechi pe la 7 asa.
Trebuie sa invat sa vorbesc mai tare si mai raspicat, ca eu sunt mai zen asa de felul meu si in ultima vreme ardelean complet la vorba :))
Azi am fost asa un pic anti-talent, inca nu stiu de ce, dar abia pe la jumate a inceput sa mearga cat de cat jucaria :(
In seara asta la Novotel fu un eveniment despre chestii argentiniene, in principal tango si mancare. Dupa aia am aflat ca maine e ziua Argentinei, asa ca “Feliz aniversário, Argentina”!
Treaba a inceput cu mancare specifica, n-as putea spune ce am mancat exact ca n-am intrebat, s-a continuat cu un concert de muzica de tango la pian, dupa aia dupa gust cu un muschi de vita sau alte chestii. Eu am ales vita ca na, toata lumea se gandeste la vita cand se gandeste la Argentina :)) Dupa s-a continuat cu dans de tango si un recital sustinut de o tanti cu valente de soprana. Tanti asta a cantat ok-ish asa, dar nu mi-a placut mie ca am stat cu ea la masa si avea un pic de figuri in cap si cumva mi-a afectat perceptia despre cantat.
Vinul a fost de la o crama din Mendoza, cica cea mai faimoasa de la ei conform reclamei :)
Ca si impresie artistica generala, nenea de la pian canta super bine si vinul a fost bun :) A, si desertul la fel, a fost foarte bun.
Eu m-am dus la eveniment in blugi si-o camasa verde, iar cam toti aia de acolo erau imbracati de nunta sau de seara. M-am gandit un pic si am zis ca daca e sa comenteze careva, eu am venit sa reprezint Oltenia in culoarea traditionala verde-praz :) Asta pentru ca nu se putea sa ma nimeresc si io cum trebuie…
Alienul ala mic avea o voce enervanta rau si parea cunoscuta. Si glumele la fel, ziceai ca e unul de nu le pricepe. Si pe la jumatea filmului m-am prins: e vocea lui Sheldon Cooper din Big Bang Theory :))
De cand am revenit un pic pe plaiurile mioritice, din cand in cand mai trebuie sa prestez chestii, ca deh: chirie, facturi, mancare, haine si alte cacaturi de oameni mari de care nu mi-a zis nimeni inainte sa ma fac om mare.
Si pe la biroul unde imi mai petrec niste ore din zi din cand in cand, am colega pe care m-am hotrat s-o antrenez sa fie mereu pregatita in caz ca o va ataca vreodata un ninja.
Cum decurge asta:
Intr-o zi a venit mandra sa-mi spuna ca venise un coleg full time la ea sa-i zica ceva si s-a nimerit omul in spatele ei si ea s-a intors sa-l plezneasca direct, asa cum am antrenat-o. Din pacate s-a oprit un pic la timp. Si din pacate pentru ea, trebuie sa continui antrenamentul pana cand nu va mai conta cine e in spatele ei: cum a simtit prezenta, cum sa se intoarca si sa-i dea bucata.
Asa se dovedeste un ninja: prima oara ii dai bucata, dupa aia il intrebi daca avea intentii prietenoase.
Ma tot uit la stiri din astea despre securitatea informatica si parca au luat-o toti razna. Nimanui nu-i pasa, daca sunt loviti se duc repede sa planga la militia lor, se dau tot felul de legi de cacat cu “daca accesezi in mod neautorizat un sistem informatic faci mai multa parnaia decat un popa pedofil” si alte aberatii din astea.
Ce-ar fi daca politia s-ar implica doar in cazurile in care aia de te sparg iti cer bani pe informatii sa nu le faca publice si doar daca se sparg chestii din astea importante din care are rezulta oameni morti, gen centrale electrice, baraje, poduri etc.?
Si in rest, firmele de au datele oamenilor si/sau ale altor sa firme sa fie raspunzatoare pentru ele ca si cand acestea ar fi in format fizic inchise undeva in “siguranta” intr-un seif?
Adica daca ti-o iei si te fac unii de rusine pe internet ca-ti posteaza chestiile interne, ti-au “furat” filmul nou abia lansat, asta e, o sugi si mergi mai departe.
Din punctul meu de vedere in felul asta lumea chiar ar lua lucrurile in serios si ar rezolva toate chestiile pe care nu vor sa le rezolva, alegand in schimb sa se ascunda dupa legi, proceduri, procese si alte crapuri din astea complet inutile.
Ieri si azi mi-am spart creierii incercand sa fac un rahat de VMware Update Manager sa se instaleze. Operatiune care in mod normal dureaza ~15min a tinut aproape 2 zile :((
Dau io click-click acolo, cere user, parola si ce ma-sa mai are nevoie, ii dau nu zice ca e gresit (desi pare ca le verifica), trece mai departe si dupa aia dupa ce aproape termina de facut ce are de facut installer-ul, da oroare cum ca nu a putut sa se inregistrreze in vCenter Server.
Ii zic chestii de morti in inima; si ca un IT-ist adevarat ce sunt, ii mai dau o data, ca poate merge. Fix pula, aceeasi oroare. Dupa cateva repetari, tot la fel :))
Dupa ce-am sapat pe interneti in lung si’n lat ca poate n-oi fi singurul ghinionist, am gasit ceva informatii si se pare ca poti rula niste comenzi de mana sa vezi daca te poti conecta cum trebuie la vCenter.
Din CLI se conecta, zicea chestii pe acolo, totul fain frumos, mai putin ca nu facea ce trebuie. De permisiuni nu era vorba ca rulam alea cu userul Administrator din vsphere.local, cel mai potent administrator din VMware vSphere, tata’lor in permisiuni si drepturi.
Si azi imi pica fisa: si daca schimb io parola intr-una fara caractere diavolicesti? Minune, cerurile se luminara si Update Manager se instala, slavit fie Satana.
Se pare ca in inteligenta lor mega-extra-uluitoare, astia de la VMware de au scris installer-ul n-au auzit ca daca plimbi string-uri dintr-un parte in alta, ba prin fisiere, ba prin command line (ca ruleaza si ala pe ascuns niste comenzi) trebuie sa inveti sa faci escape la caracatere speciale ca altfel e nasol si le poti pierde pe drum si dupa aia te injura utilizatorii. In cazul meu, ; a fost caracterul buclucas care mi-a futut doua zile aiurea.