M-a tot racait in ultimii ani ca n-am mai avut talent la scris. Mi se pare ca s-a mermelit treaba cand am inceput sa scriu in stil jurnal despre primele calatorii prin Asia. Si am cam ramas asa setat pe modul jurnal. Nici tonele de litere despre zburat n-au ajutat prea mult. Mno acu stiu si io la ce-s bune tag-urile in WordPress. Da revenind, nu mi-a mai iesit texte din alea pe stilul meu.

O vreme m-am gandit ca am writer’s block, sau ceva de genul. Ma uitam la ecran, ma uitam la taste, da’ mental imi curgea scuipatul din gura si nu iesea nimic. Prin multe drafturi de au adunat praf aci pe blog, n-a iesit nimic coerent de-un text mai acatarii.

Vorbeam intr-o zi cu Zamolxes si am ajuns cumva sa-i povestesc ca “ba nu mai pot sa debitez aberatii pe blog” si imi arata pe unul de are un fel de curs de scris. Care cica te invata sa scrii comercial, gen Danielle Steel – da cu mai putin softporn. Cumva eram in ideea asta, ca tipele alea de au tinut cursul de public speaking au sau aveau si un curs de Creative Writing. Si m-as fi dus la el pentru writing, ca mi se pare ca’s suficient de creativ cand vine vorba de tampenii.

Intre timp am avut si o sesiune de descoperire cu o colega, care se pricepe la scris. Si disovery-ul a fost asa mai mult psihologie despre de ce vreau sa scriu si de ce e important pentru mine. Pentru ca scriam cu umor si acu parca s-a dus pe pula si nu mai iese cum trebuie. Aparent una din explicatii e ca pe masura ce ne schimbam, mai pierdem una alta. Acu nu’sce sa zic, da nu mi se pare ca’s mai putin glumet, da nu prea mai ies textele cum trebuie.

Cam tot in perioada aia, ca asa e universul, te simte si-ti trimite semne, am citit si-un articol al lui Paul Graham despre scris, care zice ca scrisul trebuie cumva exersat. Ca e un proces. Si dupa tot universul mi-a mai dat in semn ca stie domnul Graham chestii, ca tot Zamolxes povestea la o cafea ca unul din compozitorii astia de muzica clasica, prin secolul trecut, punea hartie alba peste ce note punea acolo pe cum s-o chema hartia aia muzicala, si dupa mai scria alte note si tot asa, ca pe vremea aia nu exista pasta corectoare. Si ca s-au prins oamenii astia de stiinta cum sa separe foile alea pastrand textul si ca in multe cazuri, ce compusese ultima oara era ca prima oara, dar probabil ca iterase prin alte locuri si asa a ajuns la concluzia ca incepuse bine da nu stia ca incepuse bine.

N-am mai scris eu de mult despre ce-mi propun pe noul an, da cre’ca o sa scriu mai mult. Cum o fi, nu stiu, da o sa scriu. Platitudini si alte ineptii. Ca mi se pare ca asta e cheie succesului, asa il citeaza lumea pe Bukowski, ca scria ca e apa uda in cada si ca aia ne place, da apa uda de afara cand ploua nu ne place. Eu cre’ca e din cauza ca afara cand ne intalnim cu apa uda nu avem si prosopea cu noi sa ne uscam, d’aia nu ne place.

Cre’ca deja incepui s-o dau in diverse, ca se puse Spock langa mine si imi lua mana cu labutele ca vrea atentie. Poate simte ce taste apas si asta e modul lui sa-mi spuna ca gata bossman, da-mi de mancare, lasa vrajeala pe internet.